Eveniment

O nouă zi de criză: Niciun pat nu este liber în secţiile ATI COVID din România

O nouă zi de criză: Niciun pat nu este liber în...

Autor: Petru Mazilu

22.10.2021, 13:52 46

Toate paturile sunt ocupate vineri în secţiile ATI COVID din România, au anunţat reprezentanţii Grupului de Comunicare Strategică.

1.848 paturi ATI sunt ocupate la nivelul întregii ţări.

La nivel naţional, la acest moment, nu sunt paturi ATI libere, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiţii medicale care sunt şi confirmate cu SARS-COV-2.

Conform datelor existente în aplicaţia alerte.ms, la nivel naţional există 1.689 de paturi de ATI destinate pacienţilor COVID-19.

În Bucureşti sunt avizate de DSP 370 paturi de ATI pentru pacienţii de COVID-19.

De asemenea, la nivel naţional există o rezervă operaţională de 154 paturi ATI destinate pacienţilor de COVID-19.

Aceste paturi sunt activate, în dinamică, acolo unde numărul pacienţilor ATI depăşeşte capacitatea secţiilor principale.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO