Eveniment

O nouă suspiciune de coronavirus, la Cluj, la o femeie care a fost într-o zonă contaminată

O nouă suspiciune de coronavirus, la Cluj, la o femeie...

Autor: Vasile Magradean

28.01.2020, 14:25 231

Echipe medicale verifică, marţi, o pasageră care a sosit pe Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” Cluj-Napoca din Varşovia, după ce au apărut informaţii că aceasta ar fi fost în Asia de Sud-Est în zona contaminată cu coronavirus.

Directorul operaţional al Aeroportului Internaţional „Avram Iancu” Cluj, Tudorel Lupoaiei, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că a informat DSP Cluj despre pasageră, iar la aeroport au fost trimise echipe medicale.

Potrivit sursei citate, avionul a aterizat la Cluj-Napoca din Varşovia şi este vorba despre o româncă despre care se ştie că a fost în zona contaminată cu coronavirus.

Medicii s-au deplasat la aeroport pentru a verifica starea femeii şi dacă e sau nu cazul să o ducă la Spitalul de Boli Infecţioase Cluj-Napoca.

„Se pune în aplicare procedura de debarcare normală a pasagerilor. Pasagera a fost în Asia de Sud-Est şi am primit o informaţie că ar fi intrat în contact cu ceva persoane din China”, a spus Lupoaiei.

La Aeroport sunt două echipaje medicale SMURD şi un echipaj al SAJ Cluj.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO