Eveniment

Numărul de îmbolnăviri cu coronavirus a ajuns la 7.216, plus 337 de noi cazuri în 24 de ore

Numărul de pacienţi infectaţi cu coronavirus în România a ajuns la 7.216, cu 337 de noi cazuri în plus faţă de ultima informare a autorităţilor şi în creştere faţă de ieri, informează Grupul de Comunicare Strategică. În Suceava numărul de cazuri a rămas în ultimele zile constant, la circa 1.700, după ce zona din estul ţării înregistrase o explozie de cazuri, fiind un adevărat focar de infecţie pentru medici şi pacienţi. În Bucureşti, numărul de îmbolnăviri a trecut de 800, după ce s-a menţinut sub acest prag în ultimele zile.

În total, 20 de judeţe au peste 100 de cazuri de confirmări cu coronavirus. În total, 20 de judeţe au peste 100 de cazuri de confirmări cu coronavirus. Până acum, 1.217 de persoane au fost declarate vindecate şi externate, cu 166 mai mult faţă de ieri. Bilanţul pacienţilor care au murit a ajuns la 362 de persoane. La ATI, în acest moment, sunt internaţi 245 de pacienţi. Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 23.300 de persoane, iar alte 67.000 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală.

Autorităţile au prelucrat până acum 74.827 de teste, faţă 70.097 de teste prelucrate până ieri, adică circa 4.700 de teste de la zi la zi. Numărul de noi teste realizate pe zi are însă variaţii puternice în fiecare zi. Ieri, spre exemplu, au fost prelucrate doar 2.800 de teste în 24 de ore, din calculele ZF.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.