Eveniment

Numărul anunţurilor de participare publicate în Sistmeul Naţional de Achiziţii SEAP a scăzut cu 37% în zece ani

Numărul anunţurilor de participare publicate în...

Autor: Mediafax

05.12.2016, 00:00 32

Numărul anunţurilor de participare publicate în sistemul electronic de achiziţii publice (SEAP) a scăzut cu aproximativ 37% din 2006 şi până în 2015. În schimb, au crescut numărul contractelor atribuite direct cu circa 73%, conform statisticilor SEAP. În mod normal, pentru transparenţa achiziţiilor publice, toate contractele statului ar trebui să treacă prin SEAP. Direcţia Generală de Asistenţă a Copilului, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău sunt instituţiile care au publicat în 2015 cele mai multe anunţuri în sistemul de achiziţii publice, conform statisticilor SEAP. Direcţia Generală de Asistenţă a Copilului se află pe primul loc în „Top 20 de autorităţi contractante care au publicat în 2015 cele mai multe achiziţii (anunţuri/invitaţii de participare/cumpărări directe) în SEAP”, cu 7.755 de achiziţii publicate, conform informaţiilor postate pe SEAP. Instituţia este urmată de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului cu 7.510 anunţuri publicate şi de Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău cu 7.215 de achiziţii. Pe următoarele două locuri s-au poziţionat Spitalul Judeţean de Urgenţă Miercurea Ciuc (6.614 anunţuri) şi Compania Naţională „Administraţia Porturilor Maritime” SA Constanţa (6.102 anunţuri). Sistemul de achiziţii publice semnalează faptul că aproximativ 8.400 de autorităţi contractante nu au avut nicio achiziţie publicată în SEAP anul trecut, comparativ cu 8.841 în 2014. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO