Eveniment

Nu scăpăm de ploaie: Cod galben de ploi torenţiale, vânt şi grindină în aproape toată ţara, până vineri noaptea

Nu scăpăm de ploaie: Cod galben de ploi torenţiale,...

Autor: Laura Buciu

20.06.2019, 10:29 630

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a transmis, joi, că ploile torenţiale, vântul şi grindina se vor manifesta în toată ţara, până vineri, la ora 23. Meteorologii au emis cod galben care vizează manifestări de instabilitate atmosferică.

Potrivit ANM, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în cea mai mare parte a ţării. Vor fi perioade în care se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi căderi de grindină, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15...25 l/mp, iar pe arii restrânse 35...40 l/mp.

De asemenea, disconfortul termic se va menţine ridicat în orele amiezii, cu precădere în zonele de câmpie, iar pe arii restrânse indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unităţi.

Atenţionarea cod galben este valabilă până vineri noaptea, la ora 23.00.

O altă informare meteorologică vizează Banatul, Crişana, Maramureşul, Moldova, vestul Dobrogei şi local Muntenia şi Transilvania, precum şi în zonele montane şi submontane. Aici vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi pe arii restrânse 40...60 l/mp.

Informarea pentru aceste zone este valabilă până joi noaptea, la ora 23.00.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO