Eveniment

Nou scandal la Primăria Bucureşti în şedinţa consilierilor generali, la votul bugetului pe 2020

Nou scandal la Primăria Bucureşti în şedinţa...

Autor: Elena Crangasu

14.02.2020, 14:53 602

A fost din nou scandal la Primăria Bucureşti în şedinţa consilierilor generali. De această dată, aveau pe ordinea de zi bugetul pe anul 2020, dar au început să se certe chiar înainte ca banii Bucureştiului să fie împărţiţi.

Un motiv a fost proiectul ce viza un spaţiu verde din sectorul 6, Prelungirea Ghencea, în care aleşii USR spuneau că pot fi construite blocuri înalte.

În replica, Gabriela Firea i-a acuzat de ipocrizie. "Noi vorbim despre parcul care se va amenaja, dacă Guvernul ne va da terenul, în Prelungirea Ghencea. Spuneţi-le cetăţenilor din spate că nu vreţi proiectul. Fraze de genul «noi susţinem proiectul, dar votăm împotrivă», trei ani şi jumătate am mâncat teoriile astea" , a spus primarul.

Consilierii USR au rămas în vizorul Gabrielei Firea şi când a venit vorba despre vot. Edilul i-a acuzat că îşi scot cartele pentru a figura ca absenţi.

De cealaltă parte, USR-ista Ana Ciceală a şi-a căutat probe şi a pozat aparatul care monitorizează prezenţa şi votul.

"Eu sunt absolut convinsă că colegii noştri se înscriu la cuvânt, dumneavoastră îi vedeţi, nu le daţi cuvântul, complet nelegal. Este abuz în serviciu. V-am atras atenţia de nu ştiu câte ori", a spus Ana Ciceală.

Şi social democraţii din Consiliu au protestat şi s-au ridicat de pe scaune. Au revenit totuşi, speriaţi că bugetul nu va avea destule voturi.

Primăria Capitalei a aprobat azi bugetul în valoare de 10 miliarde de lei pentru anul 2020, după două ore de scandal. Consilierii USR şi cei ai PNL nu au votat.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO