Eveniment

Noi schimbări în Bucureşti: Centrul Capitalei ar putea fi transformat în zonă de promenadă, unde vor fi organizate evenimente stradale

Noi schimbări în Bucureşti: Centrul Capitalei ar putea...

Autor: Otilia Serescu

13.06.2020, 14:26 2150

Centrul Capitalei, cuprins între Splaiul Independenţei şi Bulevardul Libertăţii, ar putea fi transformat în zonă de odihnă, recreere, precum şi pentru organizarea de evenimente, conform unui proiect ce urmează să fie analizat de Consiliul General al Capitalei, în 18 iunie.

Zona ar urma să se numească „Promenada cu Fântâni” şi, potrivit Referatului de aprobare, proiectul a fost gândit având în vedere faptul că efectele situaţiei epidemiologice continuă să producă consecinţe negative atât mediului privat cât şi relaţiilor sociale.

„În contextul necesităţii creării unor condiţii socio-economice necesare diminuării efectelor generate de virusul SARS — COV-2, interesul public general reclamă adoptarea unor măsuri în consecinţă astfel, autoritatea locală de la nivelul Municipiului Bucuresti implicându-se activ în promovarea unor proiecte care să vină în întâmpinarea atât a locuitorilor Municipiului Bucureşti, cât şi a mediului privat, astfel că se propune ca spaţiul cuprins între Splaiul Independenţei şi Bulevardul Libertăţii, denumit ”Promenada cu Fântâni” să fie declarat ca zonă de odihnă, recreere, precum şi pentru organizarea de evenimente”, potrivit documentului citat.

Din punct de vedere cultural, proiectul sprijină organizarea de evenimente culturale şi de expoziţii.

„Sunt admise numai funcţiuni specifice şi conexe specifice loisirului sau destinate utilizării publice: mobilier urban, amenajări pentru promenadă, recreere şi odihnă, precum şi pentru organizare ocazională de construcţii detaşabile temporare pentru alimentaţie publică şi terase de vară, expoziţii şi activităţi culturale”, potrivit proiectului.

Proiectul urmează să fie analizat de consilierii generali în 18 iunie.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO