Eveniment

Noi reglementări pentru comerţul online

Noi reglementări pentru comerţul online

Autor: Mediafax

04.05.2017, 00:00 354

Alexandru Petrescu, ministrul pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat, a condus marţi prima şedinţă a Grupului de lucru pentru actualizarea legislaţiei referitoare la reglementarea unitară a normelor care stau la baza funcţionării activităţilor de comerţ pe teritoriul României.

„Dezvoltarea comerţului online a căpătat o foarte mare amploare şi este necesar ca legislaţia actuală să fie corelată cu dinamizarea şi globalizarea acestuia. În continuarea demersului ministerului pe care îl coordonez, de emancipare a cadrului general de business, am constituit acest Grup pentru a actualiza şi armoniza la cerinţele pieţei toate reglementările care nu corespund evoluţiei comerţului. Aveţi în mine tot sprijinul, astfel încât să eliminăm anomaliile, birocraţia excesivă şi ambiguităţile legislative care îngreunează activitatea comercianţilor, păstrând în acelaşi timp un grad ridicat de protecţie şi informare pentru consumatorul final”, a declarat ministrul Petrescu.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO