Eveniment

Nicuşor Dan declară război voucherelor: Nu susţin voucherele pentru ochelari, pentru dinţi, vacanţe sau biciclete

Nicuşor Dan declară război voucherelor: Nu susţin...

Autor: Cosmin Pirv

15.03.2021, 12:01 232

Primarul general Nicuşor Dan a anunţat luni că nu susţine continuarea din bugetul Capitalei a programelor de acordare a voucherelor pentru ochelari, dinţi, vacanţe sau biciclete.

Întrebat, luni, în cadrul unei conferinţe de presă dacă susţine continuarea programelor începute de fosta adminsitraţie, care prevăd acordarea de vouchere, Nicuşor Dan spus că decizia este la Consiliul General, dar că nu susţine multe dintre aceste programe.

„Decizia este la Consiliul General. Vouchere pentru ochelari nu susţin, vouchere pentru dinţi nu susţin, vacanţe, nu susţin, Materna susţin. Programul pentru biciclete e un program oprit în acest moment, susţin crearea de piste pentru biciclete şi susţin un tranport alternativ cât mai dezvoltat şi chiar în PNRR există un proiect pentru piste de bicilete, dar să dai oamenilor bani pentru biciclete când ei nu au ce să facă cu ele e absurd”, a spus primarul general.

În ceea ce priveşte stimulentele acordate persoanelor cu handicap, Nicuşor Dan crede că acestea ar trebui acordate de către primăriile de sector.

„Eu susţin într-o oarecare măsură aceste stimulente cu menţiunea că este o zonă care, aşa cum este structura administraţiei, ar trebui să revină mai degrabă sectoarelor, decât Primăriei Municipiului Bucureşti, deci este o decizie pe care trebuie să o luăm împreună cu Consiliul General, pentru că ei votează bugetul, împreună cu sectoarele, şi împreună cu Guvernul, pentru că Guvernul propune Parlamentului alocarea financiară pentru Primăria Capitalei şi pentru cele de sector. În propunerea de buget pe care am făcut-o sunt prevăzute 100 de milioane, care sunt datorii pe stimulente, adică banii necesari pentru a ajunge la zi cu aceste stimulente, şi sunt prevăzute stimulentele până la jumătatea anului 2021”, a mai spus Nicuşor Dan.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO