Eveniment

Negocierile coaliţiei de dreapta pentru formarea guvernului vor fi reluate duminică, după 6 ore de discuţii fără niciun rezultat

Negocierile coaliţiei de dreapta pentru formarea...

Autor: Mediafax

12.12.2020, 16:05 97

PNL, USR-PLUS şi UDMR vor relua mâine discuţiile, după ce discuţiile de sâmbătă s-au încheiat în jurul orei 15:30 fără un rezultat, după circa şase ore. 

Într-un comunicat comun, cele trei formaţiuni politice anunţă că echipele de negociere ale PNL, USR-PLUS şi UDMR au avut o primă rundă de discuţii pentru constituirea noii majorităţi parlamentare.

„A fost convenită structurarea negocierii pe trei paliere, cel politic, cel legat de programul de guvernare şi cel privitor la funcţionarea majorităţii parlamentare.

La negocierile politice fiecare formaţiune şi-a prezentat punctul de vedere referitor la organizarea şi funcţionarea coaliţiei.

În ceea ce priveşte programul de guvernare, a fost stabilită structura acestuia şi modul în care se armonizează programele celor trei formaţiuni politice, fiind făcute progrese pe o serie de capitole.

Totodată, s-au convenit coordonatele activităţii comune la nivel parlamentar care stau la baza funcţionării majorităţii.

Liderii celor trei formaţiuni şi-au afirmat voinţa de a oferi împreună o formulă de guvernare stabilă României, care să asigure cele mai bune soluţii pentru ieşirea din criză şi pentru realizarea reformelor de care are nevoie România”, arată comunicatul, semnat de Ludovic Orban, Preşedintele PNL, Dan Barna, co-preşedinte USR-PLUS, Dacian Cioloş, co-preşedinte USR-PLUS şi Kelemen Hunor, Preşedinte UDMR.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO