Eveniment

Neamţul Dominic Fritz (USR), primar la Timişoara: Timişoara astăzi a înfăptuit o nouă revoluţie

Dominic Fritz le-a vorbit timişorenilor, adunaţi în număr mare pentru a-i ura succes, după ce primarul în funcţie, Nicolae Robu a declarat că a fost învins la scor.

„De azi ştergem cuvintele <nu se poate> din vocabularul Timişoarei. De azi nu ne mai lăsăm paralizaţi de frică că suntem singuri în bula noastră, pentru că nu mai suntem doar o bulă suntem o comunitate. O comunitate de timişoreni care împărtăşeşte aceleaşi valori şi aceeaşi viziune. Dragi timişoreni, mulţumesc! Timişoara astăzi a scris istorie, Timişoara astăzi a înfăptuit o nouă revoluţie. Astăzi Timişoara încheiat definitiv perioada de tranziţie de 30 de ani după căderea comunismului. E o onoare foarte mare pentru mine că m-aţi ales primarul vostru, un om care a venit pentru prima dată aici în 2003, care nu vorbeam niciun cuvânt în română, pentru prima dată aţi scris istorie: aţi ales pentru prima dată un primar care nu s-a născut în România, care nu are rude din România”, a spus Dominic Fritz.

Dominic Fritz este cetăţean german, venit în România în 2003, şi a candidat din partea USR PLUS la Primăria Timişoarei.

Dominic Fritz are 37 de ani, este născut în Germania. Are o licenţă în Ştiinţe Politice şi Administrative, la Universitatea din Konstanz, Germania şi un masterat în Studii de Post-Conflict, la Departamentul de Ştiinţe Politice, Universitatea din York, din Marea Britanie. Fritz a fost consilier personal al fostului preşedinte german Horst Köhler din 2013 până în 2016, iar din 2016 până în 2019, şef de Cabinet al fostului preşedinte german Horst Köhler.
.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.