Eveniment

Muzeul Naţional de Artă al României se deschide oficial. Care sunt regulile de vizitare

Muzeul Naţional de Artă al României se deschide...

Autor: Otilia Serescu

19.05.2020, 12:32 115

Muzeul Naţional de Artă al României (MNAR) şi Muzeul Colecţiilor de Artă se pregătesc pentru reluarea activităţii, care va avea loc miercuri, motiv pentru care au fost luate mai multe măsuri pentru evitarea răspândirii infecţiilor cu COVID-19, se arată într-un comunicat de presă.

Conform sursei citate, Ministerul Culturii a emis un ordin de ministru în care sunt specificate măsurile ce trebuie luate de către muzee pentru protecţia vizitatorilor şi a angajaţilor, aplicate de MNAR astfel:

- La sediul central accesul în galeriile permanente se va face prin cele două porţi principale (A1 si A4), folosind fluxuri separate pe sensul de intrare şi ieşire;
- La Muzeul Colecţiilor de Artă accesul se face prin corpul B, iar ieşirea prin corpul A;
- La intrarea în muzeu va exista o zonă de dezinfectare pentru vizitatori;
- Vizitatorii nu pot forma grupuri mai mari de 3 persoane, cu excepţia familiilor care au doi sau mai mulţi copii;
- Purtarea măştii care se acopere nasul şi gura este obligatorie atât pentru vizitatori, cât şi pentru personalul muzeului. Un reprezentant al muzeului va verifica temperatura vizitatorilor. Persoanelor care refuză aceste măsuri nu le poate fi permis accesul în muzeu;
- Pentru respectarea fluxurilor de intrare/ ieşire din muzeu, traseele vor fi semnalizate cu săgeţi directoare. De asemenea, personalul muzeului va ajuta vizitatorii pentru a-i îndruma în muzeu;
- În cazul în care numărul de persoane din muzeu depăşeşte 50% din capacitatea sa, curtea de onoare a muzeului va servi drept spaţiu de aşteptare pentru vizitatori;
- Pe perioada pandemiei nu se vor organiza vernisaje, tururi ghidate şi programe educative;
- Programul temporar de funcţionare al instituţiei va fi de miercuri până duminică între orele 11:00-17:00.

„MNAR este primul muzeu din Capitală care îşi reia activitatea, într-o zi cu semnificaţie istorică pentru instituţie: în urmă cu 70 de ani, pe 20 mai 1950, Muzeul Naţional de Artă al României era inaugurat prin deschiderea Galeriei Naţionale. Muzeele satelit Theodor Pallady şi K.H. Zambaccian rămân momentan închise pentru public”, anunţă MNAR.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO