Eveniment

Muzeul Naţional Bran se va desfiinţa după aproape 60 de ani de funcţionare

Directorul Muzeului Judeţean de Istorie Braşov, istoricul Nicolae Pepene, a declarat, joi, pentru corepondentul MEDIAFAX, că Muzeul Naţional Bran va fi desfiinţat în luna august, conform unei decizii a MC, urmând ca cele aproape 10.000 de obiecte din acesta să fie expuse fie în Castelul Bran, fie la Muzeul de Istorie din Braşov.

Muzeul Naţional Bran funcţionează în clădirea Vămii Medievale Bran, care din luna august va trece în administrarea privată a familiei de Habsburg, care deţine şi Castelul Bran, prin urmare, muzeul va fi desfiinţat.

"Prin contractul de retrocedare se ştie de ani buni că clădirea Vămii Medievale va trece în administrarea privată a Castelului Bran. Pentru spaţiul muzeului se plătea chirie până acum şi s-a ajuns la concluzia că nu are vizibilitatea dorită, ţinând cont că obiectele de patrimoniu erau scoase din cotextul istoric, nemaifiind expuse în castel după ce acesta a fost retorcedat (n.r.- către familia de Habsburg, în mai 2006)", a spus Pepene.

Cele aproape 10.000 de exponate aparţin însă statului român, o parte dintre acestea urmând să fie predate spre expunere în Castelul Bran, iar o parte către Muzeul de Istorie Braşov.

"Am discutat săptămâna trecută cu repezentanţii Ministerului Culturii să păstrăm patrimoniul regal la Bran, în Castelul Bran, şi am fost de acord, deoarece Regina Maria a cupărat obiectele de patrimoniu pentru castel. Această predare a obiectelor se va face cu obligaţia din partea administratorului castelului de a le proteja cu personal calificat şi de a le valorifica prin expoziţii. După momentul desfiinţării, problema este ca aceste piese de patrimoniu să nu ajungă împrăştiate prin ţară. Am cerut ca toate aceste fonduri preluate de la Bran să fie constituite într-o colecţie distinctă, numită «Colecţia Castelului Bran». Pentru mine, ca istoric, este foarte trist. Eu doresc să se deschidă, nu să se închidă muzee", a adăugat Pepene.

Muzeul Naţional Bran mai are în administrare şi Muzeul Satului Brănean, însă acesta va rămâne în administrarea Consiliului Judeţean Braşov, ca secţie a Muzeului de Etnografie Braşov şi va fi tranformat într-un eco-muzeu.

Muzeul Bran a fost înfiinţat în 1957, iar până în 1991 a fost administrat de autorităţile locale judeţene, fiind apoi preluat de Ministerul Culturii.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.