Eveniment

Muncipiul Bucureşti acoperă aprope un sfert din numărul total al companiilor din România. Peste 125.000 de firme aveau sediul social în Capitală în 2016

Muncipiul Bucureşti acoperă aprope un sfert din...

Autor: Roana Rotaru

24.10.2017, 19:39 118

Peste 125.000 de firme îşi au sediul social în Capitală, ceea ce reprezintă 23,4% din totalul firmelor active din România, potrivit datelor colectate de reprezentanţii Camerei  de Comerţ  şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB).

 „Cu o rată a şomajului de doar 1,6% faţă de 4,2% la nivel naţional, Capitala concentrează 23,4% din totalul firmelor active din România, 20,4% din totalul salariaţilor ţării, aproape 30% din suprafaţa de vânzare şi din desfacerile cu amănuntul la nivel naţional, 16% din valoarea exporturilor autohtone, 29% din valoarea importurilor realizate de România şi circa 60% din activitatea de cercetare ştiinţifică a ţării”, a spus Sorin Dimitriu, preşedintele CCIB, în cadrul evenimentului „Topului Firmelor din Bucureşti”.

Bucureştiul concentrează 94.824 societăţi comerciale cu capital străin, adică 44% din totalul consemnat la nivel naţional, cu un capital social subscris cumulat de 24 mld. euro, respectiv 55,5% din totalul capitalului social subscris la nivel naţional de societăţile cu participare straină la capital, potrivit reprezentanţilor CCIB.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO