PSD şi aliaţii săi sunt marii câştigători ai alegerilor europarlamentare de ieri, după cum indicau la închiderea ediţiei sondajele efectuate la ieşirea de la urne. Dată fiind situaţia din Europa unde curentul eurosceptic a prins aripi, „surpriza“ şi ea anticipată de sondaje este absenţa extremiştilor şi a populiştilor români din viitorul Legislativ de la Strasbourg.
În plan practic, pe lângă „mândria“ de a-şi adjudeca aproape jumătate din locuri (are asigurate 14 mandate din totalul de 32), după cum indicau sondajele la ieşirea de la urne, PSD va avea suportul pentru anunţul candidaturii lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale din toamnă-iarnă. De asemenea, dacă datele definitive vor indica că PNL a luat sub 20% din voturi este posibil (deşi nu obligatoriu) să asităm la o rocadă Crin Antonescu – Klaus Iohannis în fruntea PNL şi avansarea acestuia din urmă în poziţia de candidat la prezidenţiale. La alegerile de ieri au mai depăşit pragul electoral de 5% Partidul Mişcarea Populară (PMP) susţinut de Traian Băsescu, PDL şi UDMR, iar un independent, Mircea Diaconu, are şanse bune pentru a câştiga un fotoliu de parlamentar.
Chiar dacă partidele româneşti au tratat acest scrutin pentru europarlamentare drept un sondaj ceva mai larg în vederea alegerilor prezidenţiale din iarnă, de-a lungul zilei prezenţa a fost peste cea de la alegerile europarlamentare din 2009 – la ora 16.00 prezenţa fiind de 18,4%, faţă de 14,9% în 2009.
Această prezenţă este însă înşelătoare pentru că listele electorale nu au fost periate nici după „scandalul listelor“ prilejuit de referendumul pentru demiterea preşedintelui, în 2012. Prin urmare, pe listele permanete sunt şi astăzi peste 18 milioane de alegători cu drept de vot, ca în urmă cu 10 – 20 de ani, deşi populaţia a scăzut la 20 de milioane de locuitori, faţă de 23 de milioane în 1990. Este imposibil deci ca, la o populaţie de 20 de milioane de locuitori, 18,5 milioane să aibă drept de vot, însă această anomalie se vede că nu poate fi corectată – ca atare prezenţa la vot este mai mare. Spre deosebire de referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, unde prezenţa a fost crucială, în alegerile de ieri, ca, de altfel, în toate alegerile, ea nu contează. Dar are importanţa ei pentru statistici şi pentru verificarea implicării populaţiei. Pentru că una este ca la vot să vină 25% din populaţie şi alta este să vină 50%, o prezenţă mai robustă asigurând un rezultat mai aproape de adevăr şi indică şi faptul că alegătorii sunt mai implicaţi şi interesaţi de un subiect, în cazul nostrul Parlamentul European. Mai mult, o prezenţă slabă avantajează partidele puternice care au, prin însăşi dimensiunea lor, mai multă putere de a-şi mobiliza electoratul şi de a obţine scoruri bune pe fondul neimplicării altora.
Chiar dacă la nivelul fiecărei ţări participarea la alegerile europene a fost destul de slabă, rezultatele sunt următite cu interes nu doar de politicieni, ci şi de lumea businessului. Pe plan politic, grupul parlamentar care câştigă alegerile va desemna noul preşedinte al Comisiei Europene. Pe planul businessului, investitorii sunt preocupaţi de şansele ca partidele eurosceptice să câştige teren şi să pună sub semnul întrebării o serie de reforme cheie la nivelul UE, având în vedere că Europa este încă un şantier instituţional.
Presa care apare în principalele centre financiare europene a transmis în ultimele zile că investitorii sunt îngrijoraţi de posibilitatea unor scoruri bune ale partidelor anti-UE în ţări precum Grecia sau Italia, ca să nu mai vorbim de Marea Britanie sau Olanda. În Olanda însă un partid extremist, PW, care era cotat cu prima şansă, a ieşit pe locul al patrulea, cu 12 procente, după liberali şi partidele tradiţionale. Geert Wilders, liderul PW, încheiase o alianţă cu Frontul Naţional (FN) francez al lui Marine Le Pen pentru o alianţă în Parlamentul European, după alegeri.
Extremiştii ar putea ocupa, după aceste alegeri, un sfert din fotoliile parlamentare, dar este puţin probabil ca ele să poată decide politica dacă stânga şi dreapta tradiţionale îşi dau mâna pentru a le bara drumul. Dar rămâne temerea că ascensiunea partidelor eurosceptice ar putea reduce viteza de reacţie a UE în cazuri de extremă urgenţă, cum ar fi reapariţia unei noi crize.
Premierul Victor Ponta şi soţia sa Daciana Sârbu au votat la Şcoala 17, „Pia Brătianu", din Bucureşti, afirmând că se aşteaptă ca schimbările din anul 2014 să fie în bine
România – plus 3,5 mld. euro net de la UE în 2013
O mai mare stăpânire a mecanismelor absorbţiei ar trebui să facă din România unul dintre marii beneficiari ai construcţiei europene a cărei expresie democratică superioară este Parlamentul European. România este la coada clasamentului privind absorbţia fondurilor structurale în exerciţiul financiar 2007-2013, dar şi aşa este într-o poziţie financiară netă în raport cu Uniunea.
România a contribuit anul trecut cu 1,5 miliarde de euro la bugetul UE şi a primit 2,8 miliarde de euro pe fonduri structurale şi de coeziune şi 2,7 miliarde de euro pentru agricultură (dezvoltare regională şi plăţi directe) – deci 3,5 miliarde de euro peste contribuţia sa. Corijarea mecanismelor de absorbţie ar putea să o conducă într-o poziţie şi mai bună. În exerciţiul financiar 2014-2020, România este al patrulea beneficiar al fondurilor de coeziune, după Polonia, Italia şi Spania, cu 24,5 miliarde de euro (6,7% din totalul acestor fonduri de 366,8 mld. euro).
Potrivit raportului financiar al Comisiei Europene pe 2011 (ultimul raport de acest fel făcut public), Germania a avut în acel an, în relaţia cu bugetul UE, un sold negativ de - 10,2 miliarde de euro, Franţa unul de - 7,2 miliarde de euro sau Marea Britanie de - 6,7 miliarde de euro – le-am enumerat pe acestea pentru că în rândul acestor societăţi există o reţinere faţă de UE şi emigraţie - , iar România unul de Ă 1,4 miliarde de euro. Însă România se situa mult sub Polonia, de pildă, cu un sold de Ă10,8 miliade de euro sau Ungaria cu unul de Ă 4,4 miliarde de euro. Aşa s-a făcut ca, pe cap de locuitor, Ungaria să primeasc în 2011 365 de euro, Polonia 250, iar România 63.
Între 2014 şi 2020 România ar urma să contribuie cu aproximativ 11 miliarde de euro la bugetul UE, iar sumele ce i-au fost alocate sunt de 40 de miliarde de euro. Prin urmare, România ar trebui să fie un beneficiar net, dar acest lucru ţine de inteligenţa ei de a atrage aceşti bani pentru că contribuţia la bugetul UE este obligatorie, în vreme ce absorbţia banilor ţine de capacitatea fiecărui stat de a-i cheltui.
