Eveniment

Mugur Isărescu, primul oficial care spune că anul agricol 2019 a fost slab, în timp ce fostul ministru al Agriculturii Petre Daea vorbea despre recorduri

Mugur Isărescu, primul oficial care spune că anul...

Autor: Mihai Gongoroi, Mediafax

08.01.2020, 17:46 425

Mugur Isărescu, guvernatorul băncii naţionale, a declarat miercuri, după şedinţa de politică monetară, în contextul în care a prezentat evoluţiile economice din a doua parte a anului anterior, că anul agricol 2019 a fost "nefavorabil", Isărescu fiind primul oficial cu o astfel de afirmaţie.

"Creşterea economică a continuat să decelereze în trimestrul III 2019, dinamica sa anuală reducându-se la 3 la sută, de la 4,4 la sută în trimestrul anterior. Pe partea cererii, contribuţia consumului gospodăriilor populaţiei a rămas semnificativă, însă s-a redus vizibil, până la 3 puncte procentuale, în contextul unui an agricol nefavorabil, fiind depăşită substanţial de cea a formării brute de capital fix, 5,9 puncte procentuale".

Isărescu este primul oficial al statului care recunoaşte că anul agricol 2019 a fost unul slab, în contextul în care la bilanţul de predare a mandatului, fostul ministru al Agriculturii, Petre Daea, a oferit doar estimări de producţie, iar Ministerul a evitat să ofere date oficiale privind producţia.

"Şi în 2017 şi în 2018 am fost pe primul loc la cultura de floarea soarelui şi porumb în Uniunea Europeană şi sunt premise ca şi în acest an să ne păstrăm pe primul loc. (…) Dacă în anul 2007, când am intrat în Uniunea Europeană, producţia totală la cereale era în jur de 12 milioane de tone, în 2017 a fost de 27 de milioane de tone, în 2018 de 31 de milioane, iar anul acesta se preconizează că ne apropiem de rezultatele obţinute în cei doi ani la rând", a spus Petre Daea la predarea mandatului de ministru al Agriculturii în data de 16 octombrie.

Ministerul Agriculturii a refuzat anterior să ofere date oficiale privind producţiile anului agricol în 2019 la solicitarea MEDIAFAX şi în schimb a oferit tot estimări.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO