Eveniment

Modificări ale Legii privind starea de alertă, adoptate de Guvern prin OUG

Modificări ale Legii privind starea de alertă, adoptate...

Autor: Otilia Serescu

14.05.2020, 20:34 4500

Guvernul a emis, joi, o ordonanţă de urgenţă, prin care a modificat mai multe acte normative, astfel încât Legea privind starea de alertă să se aplice începând din 15 mai, imediat după încheierea stării de urgenţă.

În primul rând, prin OUG 68/2020 s-a stabilit înfiinţarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, în subordinea Ministerului Apărării. Structura operaţională şi fără personalitate juridică, va avea următoarele atribuţii:

„a) coordonare integrată, cu caracter permanent, la nivel naţional, a activităţilor de protecţie civilă, de prevenire şi gestionare a situaţiilor de urgenţă, de asigurare a resurselor umane, materiale, financiare şi de altă natură necesare restabilirii stării provizorii de normalitate, inclusiv de prim ajutor calificat şi asistenţă medicală de urgenţă, în cadrul unităţilor şi compartimentelor de primire a urgenţelor, denumite în continuare UPU/CPU, precum şi în cadrul structurilor SMURD şi serviciilor publice de ambulanţă, până la internarea în spital sau externarea din UPU/CPU;
b) elaborare, coordonare şi evaluare metodologică a activităţii de formare profesională şi de educaţie continuă în domeniul asistenţei medicale de urgenţă şi a primului ajutor calificat, în colaborare cu structurile specializate ale Ministerului Sănătăţii şi ale celorlalte instituţii sau structuri cu atribuţii în domeniu;
c) coordonare şi evaluare metodologică a activităţii de formare profesională şi de educaţie continuă în domeniul intervenţiilor de salvare montană şi în mediul subteran speologic, precum şi a activităţilor de căutare-salvare canină în domeniul situaţiilor de urgenţă, în colaborare cu structurile specializate cu atribuţii în domeniu.”

O altă modificare majoră adusă prin Ordonanţa de urgenţă adoptată se referă la Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă. Acestava funcţiona va funcţiona sub conducerea nemijlocită a Prim-ministrului în calitate de preşedinte şi va avea 3 vicepreşedinţi: ministrul afacerilor interne, ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei şi secretarul de stat, şef al DSU.

De asemenea, se stabilieşte şi perioada pentru care poate fi instituită starea de alertă.

„Starea de alertă se declară la nivel local, al municipiului Bucureşti, judeţean sau naţional, atunci când analiza factorilor de risc indică necesitatea amplificării răspunsului la o situaţie de urgenţă, pentru o perioadă limitată de timp, care nu poate fi mai mare de 30 de zile.
(2) Stare de alertă poate fi prelungită ori de câte ori analiza factorilor de risc indică necesitatea menţinerii răspunsului amplificat pentru o perioadă de timp suplimentară, care nu poate fi mai mare de 30 de zile”, potrivit OUG de joi.

România iese, din 15 mai, din starea de urgenţă. Legea privind starea de alertă intră în vigoare din 18 mai, motiv pentru care a fost necesară acoperirea normelor legislative pentru intervalul 15-18 mai.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO