Eveniment

Ministrul finantelor il decapiteaza pe seful Loteriei

10.03.2006, 00:00 16

Ministrul finantelor, Sebastian Vladescu, a convocat Adunarea Generala Extraordinara a Actionarilor Companiei Nationale Loteria Romana, pe ordinea de zi figurand revocarea membrilor Consiliului de Administratie, inclusiv a presedintelui acestuia, Nicolae Cristea, si numirea unor noi membri. Ministerul Finantelor nu a precizat data convocarii AGA.

Vladescu sustine ca doreste schimbarea Consiliului de Administratie "pentru imbunatatirea calitatii administratiei Loteriei Nationale si pentru marirea gradului de transparenta institutionala", urmand sa faca propuneri in acest sens.

Marti, ministrul finantelor declarase in fata senatorilor din Comisia pentru cercetarea abuzurilor ca, din punct de vedere legal, nu il poate suspenda pe presedintele Loteriei Romane, pentru ca acesta este "doar" invinuit in dosarul privind achizitia unor spatii comerciale, intr-o afacere facuta cu George Copos, actualul vicepremier.

"Eu nu ma pot exprima fata de domnul Cristea inainte de a se exprima justitia si este motivul pentru care am explicat si public de ce nu am luat masura demiterii sau a suspendarii", a aratat Vladescu.

Pe de alta parte, el solicitase la sfarsitul saptamanii trecute presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF), Sebastian Bodu, sa inceapa un control financiar-fiscal de fond pentru perioada 2003-2005, ca reactie la scandalul de presa din ultima perioada. Vladescu a spus ca de-abia acum i-a venit ideea declansarii unei anchete la Loteria Romana, aratand ca nu are, insa, nici un fel de suspiciune. "Daca aveam suspiciune, as fi avut acum doua luni sau patru luni si declansam ancheta atunci", a precizat ministrul finantelor.

Nicolae Cristea se afla la conducerea Loteriei de la inceputul anilor ''90, fiind numit de fostul ministru al finantelor Florin Georgescu, actual prim-viceguvernator al BNR, si pastrat in functie de toti ministrii care s-au succedat.

Loteria Romana are un capital social de 42,6 milioane de lei (11,8 mil. euro). In 2004, compania a raportat un profit de circa 41 de milioane de euro, la venituri totale de peste 200 de milioane de euro.

Componenta actuala a Consiliului de Administratie include trei membri numiti de ministrul finantelor, inclusiv presedintele, unul desemnat de Agentia Nationala pentru Sport si altul de catre Ministerul Administratiei si Internelor.

Unul dintre membri este Nicolae Rotileanu, consilier al ministrului finantelor. Sebastian Vladescu a recunoscut recent ca a fost asociat cu Rotileanu intr-un SRL, impreuna cu premierul, Calin Popescu Tariceanu, firma fiind in prezent lichidata.

La inceputul acestui an, procurorii anticoruptie au declansat urmarirea penala impotriva lui Nicolae Cristea, a vicepremierului George Copos si a unui actionar de la Ana Electronic, Gilio Giuseppe Rosa, cei trei fiind cercetati pentru infractiuni economice in legatura cu tranzactionarea unor spatii intre firma Ana Electronic, controlata de Copos, si Loterie.

Si Consiliul Concurentei a inceput recent o investigatie privind masurile de sprijin financiar de care beneficiaza Loteria Romana pentru a stabili daca ajutorul de stat este compatibil cu legislatia.

Parlamentul discuta zilele acestea o ordonanta de urgenta care prevede trecerea unui pachet de 20% din actiunile Loteriei Nationale in portofoliul Fondului Proprietatea.

Sebastian Vladescu sustine ca privatizarea companiei ar presupune trecerea unui pachet de cel putin 50% plus o actiune de la stat catre un grup privat.

Ordonanta mai prevede "posibila vanzare catre salariati, intr-un anumit moment, daca se va decide vreodata privatizarea" si "flotarea unei cote de actiuni pe piata pentru incurajarea pietei de capital". razvan.voican@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO