Eveniment

Ministrul Finanţelor: Compania Romprest a prejudiciat Sectorul 1 din Capitală cu suma de 243 mil. lei

Ministrul Finanţelor: Compania Romprest a prejudiciat...

Autor: Dorin Oancea

22.07.2021, 16:19 1120

Direcţia Generală de Inspecţie Economico-Financiară din cadrul Ministerului Finanţelor a constatat că Sectorul 1 a fost prejudiciat cu suma de 243.896.931,56 lei, în derularea contractului încheiat cu Compania Romprest Service SA, în 2008, de delegare a serviciilor de salubritate. 

Banii reprezintă diferenţa între tarifele facturate de Romprest şi achitate de Primăria Sectorului 1, fără bază legală şi/sau contractuală, mult supradimensionate şi creşterea de tarife cu indicele preţurilor de consum, precum şi contravaloarea unor servicii şi produse, neînscrise în contract şi ale căror tarife/preţuri nu au fost stabilite urmare procedurii de atribuire a contractului şi/sau potrivit legii, precizează un comunicat al Primăriei Sectorului 1.

Aceasta este una dintre concluziile unui raport de audit realizat de Direcţia Generală de Inspecţie Economico-Financiară, solicitat la sfârşitul anului trecut de primarul Sectorului 1, Clotilde Armand. Echipa de control a efectuat calculul prejudiciului de la data de 31 august 2016, perioada anterioară fiind verificată de către Curtea de Conturi a României.

“După Curtea de Conturi şi Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC), o nouă instituţie a statului îmi dă dreptate. Astfel, timp de şase luni, Direcţia Generală de Inspecţie Economico-Financiară din cadrul Ministerului de Finanţe a verificat ce s-a întâmplat cu fondurile publice din Sectorul 1. Iar astăzi a sosit procesul-verbal al controlului şi recunosc că nu mă aşteptam ca dimensiunea furtului din bani publici în Sectorul 1 să fie la acest nivel,” declară Clotilde Armand.

Primarul Sectorului 1 a anunţat că va înainta raportul de control la DNA. “Cine trebuie să plătească pentru acest jaf din bani publici, trebuie să o facă. Politicieni, funcţionari şi diverse autorităţi care au ales să nu vadă realitatea. Nimic din ce facem nu este în zadar. Chiar dacă compania de salubrizare continuă şantajul, lăsând voit gunoiul pe străzile din Capitală, noi vom merge până la capăt,” a mai precizat Clotilde Armand.

Echipa de control a constatat că serviciile de salubrizare au fost atribuite printr-o procedură de licitaţie deschisă, dar pe care Primăria Sectorului 1 a pregătit-o şi derulat-o, în perioada 2007-2008, cu nerespectări flagrante ale prevederilor legale, în scopul explicit de a atribui contractul către Romprest, procedura nefiind altceva decât o formalitate. Contractul a fost încheiat şi derulat în mod defectuos, cu nerespectarea prevederilor legale, inclusiv în ceea ce priveşte tarifele facturate de Romprest şi achitate de Primăria Sectorului 1 din fonduri publice fără bază legală şi/sau contractuală. Primăria Sectorului 1 a “aprobat” prin actul adiţional nr. 7/ 12.06.2012 “indexarea” tarifelor cu 0,515, adică cu 51,5%, termen/ procedură inexistentă în legislaţia incidentă, în condiţiile în care, potrivit legii, aprobarea este atribuţia consiliului local, printr-un act adiţional părţile convenind, ci nu aprobând. Prin semnarea Actului adiţional nr. 7, Romprest şi-a autoaprobat indexarea tarifelor, în condiţiile în care printr-un act aditional, părţile convin modificări/ completări ale clauzelor contractuale, ci nu aprobă. Prin Actul adiţional nr. 11, fără număr de înregistrare la Primăria Sectorului 1 şi la Romprest, încheiat în data de 16.09.2019, tarifele au fost modificate în sensul creşterii, fără bază legală şi/sau contractuală. Echipa de control a constatat un prejudiciu pe seama fondurilor publice în valoare totală de 243.896.931,56 lei, calculat ca diferenţă între tarifele facturate de Romprest şi achitate de Primăria Sectorului 1, fără bază legală şi/sau contractuală, mult supradimensionate şi creşterea de tarife cu indicele preţurilor de consum, precum şi contravaloarea unor servicii şi produse, neînscrise în contract şi ale căror tarife/preţuri nu au fost stabilite urmare a procedurii de atribuire a contractului şi/sau potrivit legii. Faptele descrise în actul de control, efectuate cu nerespectarea prevederilor legale, care au creat prejudicii fondurilor publice – bugetul local al Primăriei Sectorului 1, în valoare de 243.896.931, 56 lei, pot întruni elementele constitutive ale infracţiunilor de gestiune frauduloasă şi abuz în serviciu.

Echipa de control a dispus ca Primăria Sectorului 1 să recupereze creanţa bugetară de 243.896.931,56 lei, de la Compania Romprest Service SA şi/sau de la persoanele răspunzătoare.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO