Eveniment

Ministrul Educaţiei Sorin Cîmpeanu: Greutatea ghiozdanului va scădea treptat începând din toamna anului viitor

Ministrul Educaţiei Sorin Cîmpeanu: Greutatea...

Autor: Cosmin Pirv

25.04.2021, 21:06 127

Ministrul Educaţiei Sorin Cîmpeanu susţine că greutatea ghiozdanului va scădea începând din toamna anului viitor, prin introducerea manualelor digitale. „Sunt foarte multe teme de casă, sunt foarte multe manuale şi auxiliare”, a spus ministrul.

Ministrul Educaţiei Sorin Cîmpeanu susţine că elevii care se plâng de greutatea ghiozdanelor pe care trebuie să le ducă la şi de la şcoală au „perfectă dreptate”.

„Asta încercăm să facem: manuale disponibile în format digital. Sunt foarte multe teme de casă, sunt foarte multe manuale şi auxiliare”, a declarat Sorin Cîmpeanu la Antena3.

Întrebat de când va scădea greutatea ghiozdanelor, ministrul a spus că acesta este un proces de durată.

„Facem eforturi începând din toamna anului viitor, dar nu va fi o scădere radicală dintr-un moment într-altul, va trebui să fie un proces treptat pe parcursul a, dacă vreţi neapărat un termen, 2,3,4 ani”, a precizat Cîmpeanu.

El a mai spus că în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă sunt prevăzuţi 780 de milioane de euro pentru digitalizarea educaţiei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO