Eveniment

Ministrul agriculturii se plânge de salariul lui de 3.000 de euro: E cât al unei secretare de la Bruxelles

Ministrul agriculturii, Achim Irimescu

Ministrul agriculturii, Achim Irimescu

Autor: Mediafax

03.10.2016, 00:00 429

Ministrul agriculturii Achim Irimescu se plânge că salariul unui ministru al agriculturii în România este cât al unei secretare la Comisia Europeană. Irimescu a participat la finele săptămânii la Timişoara la deschiderea anului academic nou de la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului din Timişoara. El le-a spus studenţilor că ar trebui să vadă mai mult la televizor modele ale unor oameni care au reuşit în carieră „de jos în sus“: „Eu provin dintr-o familie medie, de ciobani şi am ajuns ministru“. Irimescu i-a încurajat pe studenţi să rămână în ţară la terminarea studiilor şi a dat câteva exemple de salarii pe care le pot primi. „Tinerii care vin în cercetare pot lua un salariu de minim 3.000 de lei. Sunt locuri de muncă foarte bine plătite şi în cele două agenţii de plăţi pe care le avem salariul porneşte de la 1.800 de lei şi în câţiva ani se poate ajunge la 1.000 de euro. Sunt unii directori care au salariul mai mare decât al unui ministru, iar ministrul are un salariu acceptabil la nivelul României. O secretară la Comisia Europeană ia 3.000 de euro salariu, exact cât al unui ministru al agriculturii în România, dar nu comentăm.“ Salariul mediu pe economie în România a fost în iulie de 466 de euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO