Eveniment

Ministerul Sănătăţii rectifică informaţia despre pacientul mort după incendiul de la Balş

Ministerul Sănătăţii rectifică informaţia despre...

Autor: Andreea Tobias

30.01.2021, 13:50 3311

Ministerul Sănătăţii rectifică informaţia despre pacientul mort după incendiul de la Balş. Nu este vorba despre o femeie în vârstă de 58 de ani, ci despre un bărbat de 70 de ani.

Ministerul Sănătăţii rectifică informaţia transmisă anterior şi anunţă că a murit un bărbat de 70 ani, dependent de presiune continuă la nivelul căilor respiratorii - CPAP.

Bărbatul nu avea leziuni cauzate de incendiu şi era intubat. Acesta se afla la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti.

În ce priveşte femeia de 58 de ani a cărei deces a fost anunţat anterior, Ministerul Sănătăţii anunţă că este în stare gravă.

„Ambele familii au fost anunţate de situaţia pacienţilor”, transmite sursa citată.

Anterior, Ministerul Sănătăţii a fost anunţat un nou deces înregistrat în rândul pacienţilor care au fost transferaţi de la Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş" după incendiu. Ministerul spunea că este vorba despre o femeie în vârstă de 58 ani internată în Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO