Eveniment

Ministerul Lucrărilor Publice face anunţul: 326 de unităţi sanitare vor fi construite, modernizate şi dotate

Ministerul Lucrărilor Publice face anunţul: 326 de...

Autor: Gabriel Pecheanu

04.09.2020, 13:28 95

326 de unităţi sanitare vor fi construite, modernizate şi dotate de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei (MLPDA), prin CNI, după ce ministrul Ion Ştefan a semnat ordinul pentru completarea listei-sinteză a obiectivelor incluse în Subprogramul ”Unităţi sanitare”.

„326 de unităţi sanitare vor fi construite, modernizate şi dotate de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei (MLPDA), prin Compania Naţională de Investiţii. Ministrul Ion Ştefan a semnat ordinul pentru completarea listei-sinteză a obiectivelor incluse în Subprogramul <Unităţi sanitare>, venind, astfel, în sprijinul comunităţilor locale care nu au acces la servicii medicale moderne, la standarde europene, anunţă MLPDA într-un comunicat de presă.

”Obiectivul principal al Guvernului României în domeniul sănătăţii îl constituie asigurarea unor servicii de sănătate de o calitate şi o accesabilitate superioară pentru toţi cetăţenii, iar creşterea calităţii serviciilor medicale presupune optimizarea tuturor componentelor legate de acestea, de la infrastructură şi dotare până la actul medical propriu-zis, de la management şi sisteme informatice până la respectarea drepturilor pacientului”, afirmă ministrul Lucrărilor Publice.

MLPDA contribuie la dezvoltarea infrastructurii de sănătate şi accesul la serviciile medicale pentru cetăţenii atât din mediul rural, prin construirea şi dotarea unor dispensare medicale, cât şi din oraşe şi municipii, unde vor fi derulate lucrări de extindere, reabilitare, consolidare, eficientizare energetică, amenajare, modernizare şi dotare a unor unităţi spitaliceşti (spitale, ambulatorii, complexe balneare, baze de tratament) specializate în servicii de urgenţă, chirurgie, pediatrie, neurologie, radioterapie, psihiatrie, pneumologie, reumatologie, balneologie etc.

De altfel, Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei „acordă o atenţie deosebită modernizării sistemului medical şi din fonduri europene, asigurând finanţare, prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020, atât pentru construirea spitalelor regionale de la Iaşi, Cluj şi Craiova, cu o valoare totală de 1,64 miliarde de euro, cât şi pentru achiziţionarea de echipamente medicale, pentru dotarea spitalelor din România, în lupta împotriva pandemiei generate de SARS-CoV-2”.

Totodată, prin Axa Prioritară 8 a POR, MLPDA are în derulare 329 de proiecte, în valoare totală de peste 3,5 miliarde de lei, care vizează infrastructura de sănătate şi cea socială.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO