Eveniment

Ministerul Educaţiei: Peste 15.000 de elevi s-au înscris pentru a susţine Evaluarea Naţională

Ministerul Educaţiei: Peste 15.000 de elevi s-au...

Autor: Mihaela Gidei, Mediafax

13.06.2019, 18:15 64

Peste 150.000 de absolvenţi ai clasei a VIII-a s-au înscris pentru susţinerea Evaluării Naţionale - sesiunea 2019, informează Ministerul Educaţiei. Prima probă, cea la Limba şi literatura română, începe marţi. 

La Evaluarea Naţională (EN VIII), din acest an, s-au înscris 154.956 de absolvenţi ai clasei a VIII-a, conform situaţiei centralizate de Ministerul Educaţiei Naţionale.

„Examenul începe marţi, 18 iunie, cu proba scrisă la Limba şi literatura română. Joi, 20 iunie, se desfăşoară proba la Matematică, iar vineri, 21 iunie, este programată proba la Limba şi literatura maternă”, informează Ministerul, potrivit unui comunicat de presă.

Primele rezultate vor fi comunicate marţi, 25 iunie, până la ora 12:00 (în centrele de examen). Contestaţiile pot fi depuse în aceeaşi zi, în intervalul orar 14:00 - 20:00. Rezultatele finale vor fi afişate sâmbătă, 29 iunie.

„Probele încep la ora 9:00, accesul elevilor în săli fiind permis până la ora 8:30. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de două ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. Probele sunt monitorizate
audio-video. Candidaţii trebuie să aibă asupra lor un act de identitate şi instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră pentru redactarea lucrărilor, creion negru pentru realizarea desenelor/schemelor şi instrumente de desen la proba de Matematică”, mai arată sursa citată.

Este interzisă introducerea în sălile de examen a unor obiecte precum ghiozdane, rucsacuri, sacoşe, poşete etc. De asemenea, elevii vor fi informaţi că este interzis accesul în săli cu orice fel de lucrări: manuale, dicţionare, notiţe, însemnări
etc., precum şi cu orice mijloc electronic de calcul, de stocare de informaţii sau de comunicare (stick-uri de memorie, telefoane, tablete etc.).

Ministerul Educaţiei Naţionale pune la dispoziţia celor interesaţi o linie TELVERDE – 0800801100 - pentru sesizarea eventualelor nereguli din cadrul Evaluării Naţionale. Numărul va fi disponibil în perioada 18 - 20 iunie, între orele 8:00 -
16:00, iar vineri, 21 iunie, între orele 8:00 -14:00.

Evaluarea Naţională se desfăşoară, anual, într-o singură sesiune. Media generală obţinută în cadrul EN VIII are o pondere de 80% în calculul mediei pe baza căreia se realizează admiterea în clasa a IX-a. Absolvenţii clasei a VIII-a îşi vor putea continua studiile în învăţământul liceal sau profesional, fiind asigurate locuri pentru toţi elevii care au finalizat ciclul gimnazial.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO