Eveniment

Minerii vor iar la Bucuresti

25.02.2004, 00:00 13



Centrala Nationala Miniera (CNM) va organiza, saptamana viitoare, la Bucuresti, un miting de trei zile, in urma deciziei Guvernului de a desfiinta Compania Nationala a Lignitului Oltenia, a declarat ieri Ioan Feurdean, secretarul general al CNM. Potrivit sindicatelor, decizia Guvernului in privinta CNLO anuleaza practic recentul acord pe care minerii l-au semnat recent cu Ministerului Economiei privind restructurarea mineritului in perioada 2004-2010. Acordul prevedea elaborarea, pana la 16 februarie, a programelor de restructurare a companiilor miniere si negocierea acestora cu sindicatele, intre 16 si 26 februarie. Feurdean a spus ca decizia organizarii mitingului a fost luata in urma unei consultari intre liderii Centralei si cei ai ortacilor din Oltenia. El nu a putut preciza cati sindicalisti vor participa la manifestatie, dar a aratat ca sunt asteptati in Capitala mineri din toate organizatiile afiliate (toate bazinele minere, mai putin Valea Jiului). Secretarul general al CNM a estimat ca mitingul va incepe martea viitoare, dupa ce vor fi indeplinite toate procedurile legale privind organizarea protestului. "Maine (miercuri - n.r.), vom depune documentatia necesara la Primaria Capitalei si la Jandarmerie", a sustinut Feurdean, adaugand ca detaliile de organizare a protestului de la Bucuresti vor fi stabilite in zilele urmatoare. Mediafax

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO