Caută doar în titlu
Eveniment

Mihai Tănăsescu este în concediu prelungit la BEI - banca Uniunii Europene - până la vară

Tănăsescu, 59 de ani, fostul reprezentant al României la FMI în perioada 2007 - 2012, este primul român care a obţinut un asemenea rang într-o instituţie financiară internaţională de top.
După o discuţie cu preşe­dintele BEI (Werner Hoyer - n.red.), vicepre­şedintele instituţiei Mihai Tănăsescu a cerut în octombrie 2014 să fie eliberat temporar de responsabilităţile sale de membru al Comitetului Director şi vicepre­şedinte al BEI pentru ca reputaţia şi interesele BEI să nu aibă de suferit în contextul evenimentelor care îl afectau pe vicepreşedinte în România. Concediul i-a fost acordat începând cu acea lună şi urmează să fie luat în discuţie în vara anului 2015, potrivit informaţiilor transmise de BEI pentru Ziarul Financiar.

Salariul pentru poziţia de vicepreşedinte al BEI depăşeşte 20.000 de euro pe lună.

În toamna anului trecut au apărut o serie de alegaţii legate de implicarea lui Mihai Tănăsescu în uriaşul scandal Microsoft, alături de alţi opt foşti miniştri.

Dosarul licenţelor Microsoft reprezintă una dintre cele mai mari afaceri din industria locală de IT, începută acum un deceniu şi soldată cu acuzaţii de mită de circa 20 mil. dolari. DNA a efectuat cercetări în urma cărora a ajuns la concluzia că nouă foşti miniştri ar fi primit mită, ar fi închis ochii sau ar fi blocat cercetarea a diferite nereguli din contractele cu partenerii firmei americane, mărind astfel cu milioane de euro facturile achitate de stat. Unii miniştri au respins acuzaţiile. Printre informa­ţi­ile privind dosarul Microsoft a fost vehiculat şi numele fiului lui Mihai Tănăsescu, Şerban Tănăsescu, bancher la UniCredit Ţiriac Bank.

Mihai Tănăsescu a fost numit de către Consiliul de Administraţie al BEI ca vicepre­şedinte şi membru al Comitetului de Direcţie al instituţiei financiare cu sediul la Luxemburg în august 2012. Ca vicepreşedinte al BEI responsabil cu finanţările pentru energie, Mihai Tănăsescu a preluat atunci pe relaţia cu România un portofoliu de finanţări de peste 900 mil. euro.

În timpul concediului vicepreşedintelui Mihai Tănăsescu responsabilităţile sale au fost redistribuite altor membri ai Comitetului de Direcţie al BEI, acestea fiind în prezent alocate astfel: Energie - vicepreşedintele Jonathan Taylor, Departamentul Economie - vicepreşedintele Laszlo Baranyay, Gestionarea Riscurilor şi Relaţii cu Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC), Banca Reglementelor Internaţionale (BIS), grupuri de reflecţie - vicepreşedintele Roman Escolano, Finanţări în România - vicepreşedintele Wilhelm  Molterer, Finanţări în Bulgaria - vicepreşedintele Laszlo Baranyay, Finanţări în Ţările AELS - vicepreşedintele Pim van Ballekom, Finanţări în FYROM - vicepreşedintele Dario Scannapieco, Finanţări în Grecia şi Cipru - preşedintele Werner Hoyer, conform informaţiilor transmise de BEI pentru Ziarul Financiar.

Comitetul de direcţie al Băncii Europene de Investiţii (banca Uniunii Europene) este format din nouă membri, fiind structura executivă a băncii cu sediul la Luxemburg. Aflat sub autoritatea preşedintelui BEI şi sub controlul Consiliului de administraţie, acesta gestionează afacerile curente ale BEI, pregăteşte deciziile pentru administratori şi asigură executarea acestor decizii. Membrii Comitetului de direcţie se subordonează exclusiv băncii şi sunt numiţi de Consiliul guvernatorilor, pe baza propunerii Consiliului de administraţie, pentru o perioadă de şase ani, cu posibilitatea reînnoirii mandatului.

BEI a acordat în ultimii 20 de ani împrumuturi de aproximativ 10 mld. euro în România, activitatea băncii pe piaţa locală intensificându-se după intrarea în UE, inclusiv pe parcursul crizei. BEI a fost creată în 1958, prin Tratatul de la Roma. Acţionarii BEI sunt cele 28 de state membre ale Uniunii Europene. Instituţia este cea mai mare bancă internaţională nesuverană atât din punct de vedere al finanţărilor acordate, cât şi al emisiunilor pe pieţele de capital.

Tănăsescu a acumulat 35 de ani de experienţă pe plan intern şi internaţional în domeniul financiar-bancar avansând pe poziţii importante: reprezentant al României la Banca Mondială, ministru al Finanţelor şi reprezentant al României la FMI.

Desemnarea lui Mihai Tănăsescu pentru postul de vicepreşedinte al BEI a fost perfectată în prima parte a anului 2012, când guvernul era încă controlat de PDL. Fost ministru de finanţe în perioada 2000-2004 în cabinetul PSD condus de Adrian Năstase, Tănăsescu a devenit în 2005 deputat din partea social-democraţilor, însă ulterior şi-a construit o aură de tehnocrat, mai ales după ce în 2007 a devenit reprezentantul României la FMI. A rămas la Washington până în 2012, când i-a fost aprobată candidatura la un post de vicepreşedinte al BEI. Tănăsescu a fost şi reprezentant al României la Banca Mondială, înainte de a fi ministru de Finanţe.

El a redevenit o voce mai sonoră după încheierea în 2009 a costisitorului acord de împrumut de aproape 20 mld. euro cu FMI, Comisia Europeană şi Banca Mondială. Treptat, Tănăsescu s-a depărtat de PSD ca poziţionare politică, apărând de mai multe ori pe lista potenţialilor candidaţi la postul de premier luaţi în calcul de fostul preşedinte Traian Băsescu. Iar numele lui a fost adus în discuţie şi ca potenţial candidat la o funcţie în conducerea BNR Tănăsescu a fost perceput drept una dintre personalităţile cu cele mai mari şanse de a reveni pe o funcţie puternică la Bucureşti.

Mihai Tănăsescu a reuşit să pătrundă în cercuri internaţionale importante, fiind unul dintre cei trei români care fac parte din Comisia Trilaterală, una dintre cele mai influente organizaţii la nivel mondial care reuneşte lideri ai lumii financiare, corporatiste şi politice. În organizaţie nu se intră decât pe bază de invitaţie, cu susţinerea unor membri, fiecare ţară care aparţine uneia din cele trei ramuri continentale având alocat un plafon pentru numărul de locuri. România face parte dintre statele din ramura europeană cu cote între 1 şi 6 locuri. Numele lui Tănăsescu a fost adus în discuţie şi ca potenţial candidat la o funcţie în conducerea BNR.

 
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.