Eveniment

Mesajul preşedintelui Republicii Moldova de 1 decembrie: Dragă Românie, de ziua ta, îţi doresc să rămâi puternică şi generoasă

Mesajul preşedintelui Republicii Moldova de 1 decembrie:...

Autor: Gabriel Pecheanu

01.12.2021, 10:46 90

Ne leagă trecutul istoric, ne leagă cultura comună şi limba română, iar în faţă avem un viitor care poate să ne apropie şi mai mult, este mesajul transmis de preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu. „Dragă Românie, de ziua ta, îţi doresc să rămâi puternică şi generoasă”, spune Sandu.

„De Ziua Naţională a României, mulţumim pentru prietenie şi pentru toate lucrurile bune pe care le-am făcut şi le vom face împreună! Ne leagă trecutul istoric, ne leagă cultura comună şi limba română, iar în faţă avem un viitor care poate să ne apropie şi mai mult. O vom face prin oamenii care şi-au găsit rostul pe o parte ori alta a Prutului, prin investiţii reciproce, prin drumuri şi poduri”, transmite pe Facebook Maia Sandu.

Ea spune că România trebuie să fie puternică şi generoasă.

„Dragă Românie, de ziua ta, îţi doresc să rămâi puternică şi generoasă. Să fii o voce distinctă în lume şi în Europa unită, şi un model de ţară pentru care democraţia şi bunăstarea oamenilor sunt fundamentale. Să mergem spre viitor împreună. La mulţi ani, România! La mulţi ani, dragi români”, încheie Maia Sandu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO