Eveniment

Medicii ies din nou în stradă, Federaţia Sanitas pichetează mai multe ministere între 9 şi 13 mai

Medicii ies din nou în stradă, Federaţia Sanitas...

Autor: Ioana Nicolescu

09.05.2016, 10:51 118

Federaţia Sanitas pichetează luni, marţi şi miercuri, sediile Ministerului Sănătăţii, al Finanţelor şi Muncii, potrivit reprezentanţilor organizaţiei sindicale.

"În continuare, Sanitas este deschisă la dialog şi negocieri cu acele instituţii ale statului care înţeleg importanţa apariţiei unei ordonanţe de urgenţă care să elimine inechităţile şi discriminările salariale din sistemul sanitar şi sistemul de asistenţă socială, ordonanţă care să se raporteze la situaţiile concrete şi reale ale sistemului, aşa cum au fost ele prezentate de Federaţie la toate negocierile care s-au desfăşurat până acum. Sanitas va continua pichetările instituţiilor guvernamentale ale ţării până când toate solicitările înaintate guvernanţilor vor fi rezolvate", se spune în comunicat.

Federaţia Sanitas atrage atenţia guvernului că situaţia în care se află sectorul sanitar trebuie reglementată, iar lipsa de răspuns va fi amendată cu grevă generală.

Revendicările Sanitas sunt: eliminarea inechităţilor salariale pentru toţi angajaţii din sistemul sanitar şi de asistenţă socială; creşterea salariilor angajaţilor din sistemul sanitar şi de asistenţă socială cu 25% şi în anul 2016; acordarea sporurilor specifice medicilor şi pentru perioada orelor de gardă; acordarea sporurilor la salariul de bază actual pentru întreg personalul din sistemul sanitar şi de asistenţă socială; adoptarea unui nou Regulament de sporuri pentru sistemul sanitar şi de asistenţă socială; respectarea normativelor de personal din sistemul sanitar şi adoptarea unui normativ specific pentru asistenţa socială; deblocarea şi finanţarea posturilor de specialitate din sistemul sanitar şi de asistenţă socială; reglementarea funcţionării reţelei din medicina şcolară; reglementarea cadrului legislativ pentru echivalarea studiilor asistenţilor medicali; reglementarea unei forme unice de pregătire pentru asistenţii medicali şi alocarea unui procent de 6% din PIB pentru Sănătate.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO