Eveniment

Mediafax Talks: Avocatul care acceptă bani iliciţi riscă să fie acuzat de complicitate la spălare de bani - Bica

Mediafax Talks: Avocatul care acceptă bani iliciţi riscă să fie acuzat de complicitate la spălare de bani - Bica

Alina Bica la Mediafax Talks (Foto: Răzvan Chiriţă)

Autor: Lucia Efrim - Mediafax

11.10.2011, 17:17 612

Secretarul de stat în Ministerul Justiţiei, Alina Bica, a susţinut, marţi, la conferinţa Mediafax Talks, că avocatul care acceptă bani de la clientul său, al cărui venit provine doar din fapte ilicite, este pasibil de complicitate la spălare de bani, la fraudă.

Tăinuirea prevăzută de Legea privind spălarea banilor se regăseşte în Codul penal, a spus Alina Bica, de profesie procuror, specializat în ân fraude comerciale.

Alina Bica a susţinut că, din 2004 - de când s-a înfiinţat Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) - pânâ în prezent, a existat strădania de a se forma un corp de procurori care să înteleagă ce e cu partea de drept comercial, unde se încheie principiul disponibilităţii, până la partea de unde începe principiul oficialităţii în procedura penală. Noul Cod penal "aruncă în aer" practica existentă în ultimii ani, în sensul că noile principii din Codul penal sunt reglementate, astfel încât să impună "o schimbare de mentalitate la nivelul autorităţilor de aplicare a legii", a precizat Bica.

Astfel, pentru mai multă coerenţă, trei legi au fost lăsate în pace. "Legea 78 privind faptele de corupţie, datorită Mecanismului de Cooperare şi Verificare (intituit României de către Comisia Europenă-n.r.), fiind necesară o predictibilitate şi stabilitate în acest domeniu destul de sensibil", a arătat Bica, precizând că s-au unificat infracţiunile de trafic de influenţă şi de primire de foloase necuvenite.

"Era o nebuloasă în piaţă. Nu se ştia unde începe traficul de influenţă şi unde începe primirea de foloase necuvenite", a spus sursa citată, care a adăugat că unificarea celor două infracţiuni a dus la o abordare unitară.

De asemenea, a spus Bica, şi Legea spălării banilor a fost "lăsată în pace", pentru că este un domeniu foarte activ, fiind adoptate directive, reglementări, tratate internaţionale - care se modifică de la o lună la alta.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO