Eveniment

Mărturia unei paciente cu COVID-19 din Spitalul TBC de la Stejăriş: Trecem prin două saloane cu persoane infectate ca să ajungem la toaletă

Sursa: Carmen Zaharie

Autor: Eugenia Foarfecă, Andreea Burnar

27.06.2020, 23:42 380

Carmen este infectată cu noul coronavirus şi este internată în Spitalul TBC de la Stejăriş. În salon nu are chiuvetă. Femeia îţi arată drumul lung pe care trebuie să-l facă pentru a ajunge la toaletă. Trece prin două saloane în care sunt paciente infectate, deschide uşile învechite, iar apoi găseşte, în sfârşit, toaletele. Trebuie să atingă coşul de gunoi pentru a-l folosi. Vasul de toaletă nu este curăţat. Rar curge apă caldă la duş, spune Carmen, care se teme că aici se va îmbolnăvi şi mai tare, în loc să se vindece.

Prefectul de Braşov spune că ştie de condiţiile de la Stejăriş, şi că, în câteva luni, spaţiile din spital vor fi renovate. Până atunci însă, pacienţii cu Covid internaţi aici, dar şi medicii care îi îngrijesc, sunt nevoiţi să accepte situaţia. Carmen îi invită pe cei care trebuie să schimbe lucrurile să vină şi să vadă cu ochii lor saloanele.

Citiţi articolul integral pe Mediafax.ro. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO