Eveniment

Marcel Ciolacu, din nou la spital. De data aceasta, pentru un control de rutină

Preşedintele PSD Marcel Ciolacu ajunge marţi din nou la spital. Surse din conducerea partidului au declarat că liderul social-democrat este supus unui control de rutină. Ciolacu a ajuns la spital şi duminică, după ce i s-a făcut rău în timpul unei conferinţe de presă.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, se reîntoarce marţi la spital. Surse social-democrate susţin că nu sunt motive de îngrijorare, dinpotrivă.

„Nu e vorba că Marcel (Ciolacu - n.r.) nu se simte bine. Este doar un control de rutină, să vadă dacă evoluţia este bună şi dacă parametrii sunt în regulă”, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din conducerea PSD.

Lui Marcel Ciolacu i s-a făcut rău duminică, în timpul unei conferinţe de presă, şi aproape a leşinat. El a mers la spital fără să mai aştepte ambulanţa. În urma testului pentru COVID-19, rezultatul a fost negativ.

Ulterior, medicii de la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” au anunţat că liderul PSD a avut o cădere de calciu.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.