Eveniment

MAE: Livrarea de medicamente către spitalele din Republica Moldova, autorizată

MAE: Livrarea de medicamente către spitalele din...

Autor: Andreea Tobias

15.03.2020, 09:50 47

România autorizează solicitarea Republicii Moldova privind livrarea unor medicamente pentru asigurarea cu necesarul medicamentos a spitalelor din Republica Moldova.

Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul Sănătăţii anunţă că autorităţile române vor da curs solicitării adresate pe canale diplomatice de către Republica Moldova privind autorizarea livrării unor medicamente care pot fi achiziţionate din România pentru asigurarea cu necesarul medicamentos a instituţiilor medico-sanitare publice din Republica Moldova, în contextul sistării exportului de medicamente din România după instituirea codului roşu de risc de infecţie cu noul coronavirus.

Potrivit unui comunicat transmis duminică de Ministerul Afacerilor Externe, „această masură este posibilă deoarece Ordinul Ministrului Sănătăţii 428/2020 pentru aprobarea Listei cuprinzând dispozitivele medicale şi materialele sanitare pentru a asigura prevenţia şi tratarea afecţiunilor asociate infecţiei cu SARS-COV-2, a căror distribuţie în afara teritoriului României se suspendă temporar, precum şi a unor măsuri pentru asigurarea medicamentelor cuprinse în Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor autorizate de punere pe piaţă în România (Canamed) permite exceptarea livrării în afara teritoriului României a medicamentelor fabricate de producătorii din România destinate altor pieţe din afara teritoriului României, precum şi a medicamentelor care tranzitează teritoriul României fiind destinate altor pieţe”.

România urmăreşte să dea sprijin direct cetăţenilor Republicii Moldova.

Joi seară, Victor Costache a emis ordinul privind interzicerea exportului paralel de medicamente şi consumabile medicale pentru o perioadă de şase luni.

„Am emis acest ordin astăzi (joi n.r.) care a fost publicat în numărul 202 din Monitorul Oficial. Citesc doar articolul 2 – Se suspendă temporar distribuţia în afara teritoriului României, pe o perioadă de şase luni de la intrarea în vigoare a prezentului ordin a medicamentelor cuprinse în catalogul national al preţurilor medicamentelor autorizate de punere pe piaţă în România”, spunea Costache.

El adăuga că joi au fost oprite la graniţa României nenumărate TIR-uri, zeci de tone de medicamente, echipamente, consumabile şi materiale sanitare, care ar fi fost scoase din ţară prin export paralel.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO