Eveniment

Lorand Balint, managing director la Publicis Sport and Entertainment: Cluburile sportive se pot apropia de partenerii din lumea de business având o atitudine proactivă şi foarte agresivă

LORAND BALINT

LORAND BALINT

Autor: Iulian Tenchiu

19.06.2019, 00:05 302

Cluburile sportive româneşti au o problemă destul de mare în ceea ce priveşte comunicarea cu mediul şi partenerii de business. Pentru a remedia această problemă, ele trebui să adopte o atitudine proactivă şi agresivă faţă de aceştia, consideră Lorand Balint, managing director la Publicis Sport and Entertainment.

„Cluburile sportive se pot apropia de partenerii din lumea de business având o atitudine proactivă şi foarte agresivă. În niciun caz nu ar trebui să copieze modelele din afară, aşteptându-se să obţină rezultate, pentru că nu este cazul. Trebuie să identifici proiecte, să identifici ceea ce ai de oferit, să înţelegi nevoile clienţilor. Trebuie să înţelegi cum prin intermediul clubului tău poţi satisface nevoia unor clienţi“, a declarat Lorand Balint în cadrul evenimentului SportsFestival, care a avut loc la Cluj între 13 şi 17 iunie 2019.

Clujul trebuie să îşi regândească perspectivele de dezvoltare şi direcţia în care se îndreaptă în acest moment în sport. Sala Polivalentă din Cluj nu va putea susţine lumea sportului în condiţiile actuale ale creşterii interesului pentru sport, iar în cazul în care oraşe precum Braşovul vor demara proiecte de construire a unor săli similare, baza sportivă din Cluj ar putea fi compromisă, este de părare Lorand Balint, managing director publicis Sport and Entertainment.

„Dacă Clujul continuă cu acest ritm de dezvoltare, dacă continuă să aibă aspiraţiile pe care le are, nu se poate baza pe Sala Polivalentă, motiv pentru care va fi demolată şi va fi construită una nouă. Trebuie să te gândeşti la ce vrei să fie Clujul şi la ce este. Când Braşovul îşi va face o sală de 12.000 de locuri, Clujul o să îşi arate minusurile“, a declarat Lorand Balint în cadrul evenimentului SportsFestival. Dintre toate sporturile, fotbalul este capabil să devină un catalizator pentru dezvoltarea sportului românesc şi să joace totodată rol de promotor al educaţiei în rândul copiilor şi tinerilor. Iniţiativele importante pot fi promovate cu mai mult succes de către sportivi, consideră Lorand Balint.

„Fotbalul este sportul numărul 1 în România, de departe. Fotbalul poate fi o locomotivă foarte puternică pentru dezvoltarea sportului românesc şi trebuie să fie. De asemenea, poate aduce educaţia în rândul tinerilor, pentru că dacă vine un club ca Farul Constanţa şi spune «Hai să mâncăm sănătos», este cu totul altceva decât dacă o profesoară, spre exemplu, ar propune acelaşi lucru. Dacă vine un jucător de fotbal şi propune acest lucru, automat procesul se va desfăşura altfel“, a declarat Lorand Balint în cadrul SportsFestival.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO