Eveniment

Lideri PSD din teritoriu despre referendum: nu are rost, vizează o tergiversare

Lideri PSD din teritoriu despre referendum: nu are rost,...

Autor: Ilinca Nazarie, Adriana Mit

23.01.2017, 20:58 373

“Consider că nu-şi are rostul acest referendum, mobilizarea oamenilor de a ieşi la vot şi consider că nu-şi avea rostul nici prezenţa preşedintelui la un miting neautorizat. Din ce ştiu eu, la această oră, graţierea şi modificarea legilor privind justiţia sunt doar la stadiul de dezbatere publică, nu sunt la stadiul de a fi votate, iar în cadrul dezbaterii publice, orice ONG, orice asociaţie, orice instituţie îşi poate prezenta punctul de vedere”, a afirmat Călin Dobra.

Călin Dobra, a declarat corespondentului MEDIAFAX că “ar trebui să ne oprim în a încerca de a lua măsuri sau de a crea evenimente prin care învrăjbim românii împotriva românilor”. “Eu cred, în primul rând, că prin votul care s-a dat în 11 decembrie unii nu vor să înţeleagă că Partidul Social Democrat a ieşit câştigător, s-a constituit constituţional în Parlament o majoritate, avem un guvern legitim şi cred că e foarte important pentru toţi ca actualul guvern să-şi pună în aplicare programul de guvernare. Sunt, în general, măsurile care au fost prezentate şi promise în campania electorală şi cred că ar fi mai important să punem cu toţii umărul la construcţia şi la păstrarea zonei de linişte în ţară. Cred că ar trebui să ne oprim în a încerca de a lua măsuri sau de a crea evenimente prin care învrăjbim românii împotriva românilor. Cred că a venit momentul să spunem stop şi să punem umărul cu toţii la construcţia acestei ţării”, a declarat Dobra, luni seara, corespondentului MEDIAFAX.

Mihai Chirica, vicepreşedinte PSD, preşedinte interimar PSD Iaşi spune că referendumul este o soluţie europeană, care se practică foarte mult mai ales în Elveţia, Marea Britanie, Suedia, pentru probleme care se califică ca fiind esenţiale în statul de drept şi în democraţie, informează corespondentul MEDIAFAX.

Întrebat dacă consideră că cele două ordonanţe sunt un atact la statul de drept, liderul ieşean al social democraţilor a declarat: "Nu, nu sunt un atac. Nici nu s-a apucat să se discute despre ele şi deja se vorbeşte despre un atac. Nu este un atac, este doar o problemă foarte sensibilă şi care stimulează şi imaginaţia unor politicieni şi o oarece revoltă din partea societăţii civile, care nu se simte consultată. Până la urmă orice lege este un demers cât se poate de corect între calitatea profesională a întocmitorului acelui act normativ şi modalitatea de fundamentare a acelei legi. Eu repet, orice lege poate fi acceptată de o comunitate mai mică sau mai mare în condiţiile în care ea îşi găseşte o explicaţie pe înţelesul tuturor asupra necestiăţii, oportunităţii şi posibilităţii de a o aplica la un moment dat acelei comunităţi. Cred că nu este decât un tertip ajutat în spate de un element de democraţie pură cum este referendumul, dar care nu vizează decât o lungire, o tergiversare în luarea unei decizii. Eu aşa văd. Nu ştiu dacă este acoperit neapărat de necesitatea unui referendum şi ar putea legislaţia să nu fie atât de severă din punctul ăsta de vedere, să trebuiască referendum”, a spus Chirica.

"Capacităţile din penitenciare sunt depăşite. Nimeni nu îşi mai aminteşte de conflictele din vară, când unii se suiau pe acoperişuri şi îşi dădeau foc pe acolo, ameninţau că se sinucid din cauza condiţiilor mizere din penitenciare. Lucrurile astea eu cred că trebuie comunicate exact. Orice act nou de guvernare, că se întâmplă în Statele Unite, în Germania sau alte ţări care au întărită democraţia, începe cu un act de clemenţă, dar acel act de clemenţă este explicat, comunicat şi punctează exact elementele care trebuie aduse în discuţie. Sunt foarte multe lucruri care au rămas oarecum nerezolvate, multe dintre ele de teamă, nu şi-a asumat nimeni responsabilitatea, de exemplu, câţi dintre cei care au fost condamnaţi îşi pot asigura viitorul, câţi reprezintă în momentul de faţă chiar un pericol public, câţi dintre ei nu trebuie să primească clemenţă pentru că s-ar crea un precedent, dar lucrurile astea trebuie comunicate şi judecate aproape matematic", a adăugat liderul PSD Iaşi.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat luni că va începe demersurile pentru un referendum privind graţierea. Iohannis a subliniat că graţierea şi modificarea legilor privind justiţia nu s-au regăsit în programul de guvernare al PSD.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO