Eveniment

Licitaţia pentru cele 400 de autobuze noi a fost anulată. PMB a lansat o nouă licitaţie

Licitaţia pentru cele 400 de autobuze noi a fost...

Autor: Radu Tutulan

17.08.2017, 17:31 6907

Pe platforma Sistemului de Achiziţii Publice, licitaţia lansată de Primăria Capitalei pentru achiziţia a 400 de autobuze noi apare ca ”anulată”. Cauza precizată pe SEAP este că ”această procedură a fost trecută în starea «în aşteptare anulare» în mod automat deoarece la data limită de depunere ofertă nu exista nici un ofertant înscris care a depus oferta de preţ”.

Primăria Capitalei susţine, însă, că e vorba de o disfuncţionalitate a Sistemului de Achiziţii Publice (SEAP), care nu a prelungit termenul de depunere al ofertelor.

”Facem precizarea că, încă din data de 8 august 2017, Primăria Capitalei prin Direcţia Achiziţii a publicat în SEAP şi în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE) un anunţ de tip erată prin care termenul de depunere a ofertelor era prelungit până în data de 16 august 2017, ora 16:00. Cu toate acestea, miercuri, 16 august 2017, SEAP a înştiinţat PMB că licitaţia a fost anulată automat încă din data de 14 august 2017 deoarece, în afara de publicarea pe site a anunţului de prelungire a termenului, era necesară şi o operaţiune manuală de modificare a datei limită de depunere din 14 august ora 16.00 în 16 august ora 16.00”, se arată într-un comunicat al Primăriei Capitalei remis MEDIAFAX.

Ca urmare, Primăria Capitalei a reluat procedura de licitaţie pentru achiziţionarea celor 400 de autobuze.

”Astăzi, 17 august 2017, anunţul de participare a fost urcat în SEAP, la ora 14.48 şi a fost acceptat de ANAP la ora 15.34. Noul calendar de achiziţie este următorul: 21 septembrie 2017, ora 16.00 - termen limită pentru primirea ofertelor, 16 octombrie 2017, ora 18.00 - data limită de evaluare a ofertelor”, se mai precizează în comunicatul PMB.

”Vom depune eforturi pentru ca această prelungire a termenelor care nu ne poate fi imputată să fie recuperată în cadrul procedurii de evaluare a ofertelor, astfel încât termenul de livrare a autobuzelor să nu fie afectat. Acest demers este în interesul bucureştenilor, care în urma acestei achiziţii vor avea parte de o ameliorare semnificativă a condiţiilor de călătorie cu mijloacele de transport în comun”, a declarat Gabriela Firea, printr-un comunicat de presă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO