Eveniment

Legea salarizarii unice: profesorul universitar va castiga 13 salarii minime pe economie, in banii de astazi 7.800 de lei. Cum comentati?

14.06.2009, 18:29 176

Profesorii universitari, ambasadorii sau prefectii se numara printre angajatii care vor avea cele mai mari salarii, potrivit proiectului legii unice de salarizare a angajatilor din sistemul bugetar.

Legea salarizarii unice presupune ca diferenta intre salariul minim pe economie si cel mai mare salariu bugetar sa fie de maximum 15. Salariile vor fi calculate pe baza unei grile care va ierarhiza toate functiile din sistem de la 1 la 15.
Astfel, salariul maxim al unui profesor universitar ar putea ajunge pana la 7.800 de lei, in conditiile in care functia de profesor universitar se situeaza pe pozitia a 13-a in grila salarizarii unice, iar salariul minim pe economie este de 600 de lei, potrivit proiectului de lege citat de Mediafax.
In acelasi timp, un conferentiar ar putea avea un salariu maxim de 6.000 de lei, iar un asistent universitar ar putea castiga 4.500 de lei, adica de 7,5 ori mai mare decat salariul minim pe economie.
Acordul cu FMI stipuleaza ca legea salarizarii unice se va aplica incepand cu 1 ianuarie 2010, iar primul-ministru Emil Boc a declarat recent ca legea va fi implementata pe o perioada de trei ani.
Mai multe voci - in special din zona sindicala - au declarat in ultimul timp ca efectele salarizarii unice vor fi resimtite abia peste 10 ani, intr-un scenariu optimist. Calculele pe baza proiectului de lege se bazeaza pe valoarea actuala a salariului minim pe economie.
In cadrul discutiilor de elaborare a proiectului de lege, Ministerul Administratiei si Internelor a propus ca salariul de baza pentru functionarii publici sa creasca cu 20% pe an, astfel ca pana in 2014 salariile acestora sa fie cu 85% mai mari decat in prezent pentru a ajunge la nivelul stabilit conform proiectului legii salarizarii unice. Astfel, salariul de baza ar trebui majorat cu 20% pe an.Prima majorare, de pana la 15%, ar trebui sa fie facuta la 1 ianuarie 2010, iar la 1 iulie 2010 ar trebui ca salariile functionarilor publici sa fie mai mari cu 15 - 25%. Una dintre propunerile salariale care nu a fost acceptata de catre ministerul Muncii, motivul fiind ca sunt prea mari, au venit din partea ministerului Afacerilor Externe (MAE), care a propus salarii maxime de 8.100 de lei in cazul ambasadorilor. Reprezentantii ministerului Muncii au refuzat acest nivel, propunand ca salariile ambasadorilor sa atinga 6.960 de lei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO