Eveniment

Legea 31, cu dedicaţie pentru Electra şi Hidroenergetica?

30.09.2010, 23:53 33

Guvernul a modificat, prin ordonanţă de urgenţă, Legeasocietăţilor comerciale (31/1991), modificări potrivit căroracreditorii societăţilor incluse într-un proces de fuziune saudivizare pot face opoziţie acestei operaţiuni, pentru recuperareacreanţei, dar fără ca formularea acestei opoziţii să aibă ca efectsuspendarea executării fuziunii sau divizării şi fără să poatăîmpiedica realizarea procedurii.

Potrivit Mediafax, modificările ar fi, în opinia lui DanGheorghiu, preşedintele Confederaţiei Române de Petrol, Gaz şiEnergie - Concordia, un pas pozitiv pentru formarea celor douăcompanii energetice, Electra şi Hidroenergetica, ca urmare areorganizării sectorului energetic. Formarea celor două companii afost decisă în mandatul fostului ministru Adriean Videanu.

Împotriva înfiinţării celor două societăţi au fost iniţiate îninstanţă 19 procese, de către sindicaliştii de la Hidrosind, FondulProprietatea (FP) şi acţionari FP. Din acest motiv, înfiinţareaElectra şi Hidroenergetica a fost amânată. Din Electra vor faceparte complexurile energetice Turceni şi Rovinari,Nuclearelectrica, Societatea Naţională a Lignitului Oltenia,sucursalele Hidroelectrica de la Râmnicu Vâlcea, Sibiu, Târgu Jiuşi Hidroserv Râmnicu Vâlcea. Hidroenergetica va cuprindeElectrocentrale Deva, Electrocentrale Bucureşti, sucursaleleTermoelectrica Paroşeni şi Termoserv Paroşeni, sucursaleleHidroelectrica de la Bistriţa, Buzău, Cluj, Curtea de Argeş, Hateg,Porţile de Fier, Oradea, Sebeş şi Slatina.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO