Eveniment

La mare şi în luna septembrie: Preţurile pe litoral scad şi cu 40%

La mare şi în luna septembrie: Preţurile pe litoral...

Autor: Laura Albu, Roxana Ionescu

29.08.2020, 19:16 145

Gradul de ocupare la hotelurile de pe litoral pentru prima săptămână din septembrie este de 70%. Patronii nu se aşteaptă ca plajele să se golească în extra-sezon, cu atât mai mult cu cât preţul unui sejur la Mamaia poate scădea şi cu 40%.

Tarifele pe litoral aproape se înjumătăţesc faţă de mijlocul sezonului, însă nu şi gradul de ocupare, care este pentru primele săptămâni din septembrie la fel ca în restul verii, spun patronii de hoteluri.

„La început de septembrie, tarifele scad destul de simţitor, undeva la 30-40% faţă de sezon de vârf. Suntem undeva, pentru săptămâna viitoare, undeva pe la 70% şi tot sună telefonul şi primim e-mailuri. Toate rezervările sunt last-minute”, spune Răzvan Dobre, patronul unui hotel din Mamaia.

Aniela, ca mulţi alţi turişti, ar fi mers în altă parte în concediu, dar, speriată de coronavirus, a ales să rămână pe plajele din Mamaia, deşi, chiar şi reduse, preţurile i se par ridicate. Aici, un sejur care în august costa 900 de euro pentru două persoane cu mic dejun la un hotel de 4 stele, în septembrie este 550 de euro.

„Dacă nu era această situaţie am fi ales probabil să mergem în Grecia sau în Croaţia. Am mai fost şi condiţiile sunt mult mai bune ca aici la un preţ mai mic”, spune Aniela.

„Am ales să vin acum pentru că şi vremea este mai bună decât în mijlocul verii, e puţin mai răcoare şi este mai liber, sunt mai puţini oameni, e foarte plăcut”, crede şi Mădălina, o altă turistă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO