Eveniment

Klaus Iohannis, despre decizia CCR: Deciziile CCR sunt obligatorii, precum respectarea Constituţiei

Deciziile CCR sunt obligatorii, precum respectarea Constituţiei şi a legilor, a declarat, miercuri, preşedintele Klaus Iohannis, întrebat ce părere are despre decizia CCR pe izolare şi carantină. Aceasta a menţionat că epidemia COVID-19 a găsit România cu o legislaţie slabă.

Întrebat despre acuzele pe care şi le aduc Puterea şi Opoziţia pe legislaţia pentru carantină şi izolare, după decizia Curţii Constituţionale a României, preşedintele Klaus Iohannis a spus că se impune accelerarea procedurilor pentru a avea legislaţie în această situaţie, pentru că „nu şi-au imaginat parlamentarii în nicio sesiune că o să ajungem în această situaţie”.

„Cred aruncarea vinei dintr-o curte în alta nu ajută pe nimeni, să fim serioşi. Ceea ce se impune acum este accelerarea procedurilor parlamentare ca să avem o lege în vigoare. Nu şi-au imaginat probabil parlamentarii în nicio sesiune că o să ajungem într-o situaţie atât de gravă. Legislaţia în vigoare, pe care am găsit-o, este slabă. Aşa a fost ea gândită. Nu are rost să încercăm să o căutăm cine a făcut-o slabă”, a spus Iohannis.

Preşedintele a menţionat că rolul său, al Guvernului şi al parlamentarilor este de găsi soluţii pentru a face o legislaţie modernă, eficientă, aplicabilă şi constituţională.

„De asta m-am adresat Parlamentului cu solicitarea să lucreze rapid ca să avem legislaţie”, a spus Iohannis.

Întrebat în continuare ce părere are despre decizia CCR, preşedintle a răspuns: „Deciziile CCR sunt obligatorii precum respectarea Constituţiei şi a legii. Mai mult nu am ce comenta”.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.