Caută doar în titlu
Eveniment

JSW, cel mai mare producător de oţel din India, vrea să intre în cursa pentru Sidex

JSW Steel, cel mai mare producător indian de oţel, este aşteptat să facă o ofertă pentru combinatul Sidex Galaţi din România, potrivit Reuters. O potenţială ofertă ar însemna că indienii de la JSW intră în cursa pentru Sidex, alături de gigantul ucrainean Metinvest şi de Marcegaglia din Italia. 

ArcelorMittal, cel mai mare producător de oţel la nivel mondial, a pus la vânzare şase active europene pentru a primi aprobarea din partea autorităţilor de concurenţă din UE pentru achiziţia fabricii gigant Ilva din Italia. Analiştii de la banca de investiţii Jefferies estimează că valoarea combinată a activelor puse la vânzare este undeva între 750 şi 940 de milioane de dolari. Combinatul de la Galaţi, unde lucrează aproximativ 5.600 de oameni, este cel mai mare dintre acestea. 

Banca americană Merrill Lynch se ocupă de viitoarea tranzacţie, care ar trebui să fie finalizată până la sfârşitul lui 2018. 

ArcelorMittal Galaţi a avut anul trecut o cifră de afaceri de 4,6 miliarde de lei (un miliard de euro), faţă de un nivel de 3,4 miliarde de lei raportat în anul anterior, arată datele de la Ministerul de Finanţe.

Deşi a reuşit să îşi crească cifra de afaceri cu circa 38%, combinatul din Galaţi a rămas tot pe pierderi anul trecut, însă mult mai mici decât cele din 2016.

Compania a avut  pierderi de 153 milioane de lei (33 mil. euro) anul trecut, faţă de 271 de milioane de lei în anul anterior, arată aceeaşi sursă.

Numărul de angajaţi a scăzut la 5.682, cel mai mic nivel de salariaţi din istoria combinatului, faţă de 6.000 cu un an în urmă, potrivit mfinante.ro. 

Etichete: jsw,otel,sidex,india

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.