Eveniment

Italia vrea să accelereze doza 3 şi înăspreşte condiţiile de obţinere a certificatului verde

Italia vrea să accelereze doza 3 şi înăspreşte...

Autor: Andreea Tobias

16.11.2021, 11:25 2696

Italia înăspreşte condiţiile de obţinere a certificatului verde, în încercarea de a determina persoanele care au peste 40 de ani să-şi facă a treia doză de vaccin fără să piardă timp. Restaurantele, teatrele şi stadioanele urmează să rămână deschise doar pentru vaccinaţi.

Curba epidemiologică rămâne sub observaţia atentă a experţilor şi a guvernului, care este pregătit să urmeze modelul austriac de certificat verde, dacă numărul cazurilor şi al spitalizărilor continuă să crească.

Vineri, când tendinţa de infectare va deveni mai clară, guvernul va adopta un nou decret, care, pentru a opri îmbolnăvirile şi a accelera a treia doză, va înăspri condiţiile de obţinere a certificatului verde, scrie La Stampa.

Durata certificatului verde ar urma să fie redus de la 12 la 9 luni, astfel încât să îi determine pe cei de peste 40 de ani să îşi administreze doza a treia de vaccin fără a pierde prea mult timp.

A doua măsură vizează cinematografele, teatrele, stadioanele, barurile şi restaurantele, unde ar urma să intre doar cei care s-au imunizat complet sau s-au vindecat în ultimele şase luni. Testele, fie ele rapide sau moleculare, urmează să fie excluse de pe certificat.

Pe de altă parte, angajaţii vor continua să meargă la serviciu chiar şi cu teste negative.

Între timp, poate chiar de joi, ar putea fi adoptat un decret care să facă obligatorie a treia doză pentru personalul sanitar.

Viteza cu care se iau măsuri este dată şi de studiile care spun că vaccinurile îşi pierd protecţia la şase-opt luni de la a doua doză. În două luni, infecţiile în rândul personalului sanitar, care a fost printre primii care au fost vaccinaţi, au crescut cu 192,3%, de la 936 de cazuri la 14 septembrie la 2.736 la 14 noiembrie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO