Eveniment

Ionuţ Dumitru, economistul-şef al Raiffeisen Bank: Relansarea economică bazată pe investiţii este de dorit, dar trebuie să găsim finanţare. Este necesară o schemă de ajutor de stat şi pentru companiile mari

Ionuţ Dumitru, economistul-şef al Raiffeisen Bank:...

Autor: Răzvan Botea

05.05.2020, 20:26 378

Ionuţ Dumitru, economistul-şef al Raiffeisen Bank, spune că ideea de relansare economică prin investiţii este de dorit, iar dezideratul guvernului de investi 6% din PIB în urmptorii doi ani în proiecte publice este unul bun, dar rămâne problema extinderii spaţiului fiscal-bugetr pentru susţinerea investiţiilor.

„Cred că relansarea economică bazată pe investiţii este de dorit. Însă va trebui să facem cumva sa găsim sursele de finanţare, pentru că ele se vor adăuga presiunilor suplimentare care sunt deja în buget. Trebuie gasite niste surse de finanţare, dar fără îndoială se pot găsi – Banca Mondială, Banca Europeană de Investiţii, Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare. Mi se pare un deziderat bun să investim 6% din PIB, faţă de 3% cât facem acum, însă e distanţă lungă şi trebuie să vedem de unde facem rost de acest spaţiu fiscal”, a declarat Ionuţ Dumitru pentru ZF.

El mai spune că o schemă de ajutor de stat pentru companiile mari este necesară, în contextul în care IMM-urile pot accesa în acest moment o schema de ajutor de stat.

„Extinderea schemei de ajutor de stat şi la companiile mari era necesară pentru că ele erau excluse în prima fază. Ideea unui fond de investiţii nu este rea, dar de la idee la practică poate fi cale lungă.”

Declaraţiile lui Ionuţ Dumitru au fost făcute în contextul în care premierul Orban şi preşedintele Iohannis au anunţat un pachet de măsuri economice care includ sbvenţionrea plăţii salariilor pentru angajaţii care îşi reiau activitatea, o schemă de ajutor de stat pentru companiile mari, înfiinţarea unui fond de investiţii şi investiţii publice.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO