Eveniment

Iohannis: Regatul Unit va respecta libertatea de mişcare şi drepturile cetăţenilor europeni

Iohannis: Regatul Unit va respecta libertatea de mişcare...

Autor: Ana Maria Lazăr

29.06.2016, 15:34 716

Şeful statului a precizat că liderii europeni au adoptat o rezoluţie comună la reuniunea de miercuri prin care spun că regretă rezultatul referendumului, dar că vor respecta decizia britanicilor şi că Marea Britanie va rămâne membru cu drepturi depline până la ieşirea din UE.

"Regretăm rezultatul referendumului din Regatul Unit, dar respectăm voinţa exprimată de majoritatea poporului britanic. Până când Regatul Unit părăseşte Uniunea, acesta îşi păstrează statutul de stat membru, cu toate drepturile şi toate obligaţiile", a declarat Iohannis la Bruxelles.

Şeful statului a subliniat că Regatul Unit va respecta libertatea de mişcare şi drepturile cetăţenilor europeni, lucru confirmat în mod direct de premierul David Cameron.

"Asigur astfel comunitatea românească care locuieşte şi lucrează în Marea Britanie că România va urmări în negocieri cu maximă prioritate apărarea intereselor lor", a subliniat Iohannis.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO