Eveniment

Iohannis de Ziua Naţională: Ţara noastră are astăzi un loc binemeritat atât în Uniunea Europeană, cât şi în NATO

Iohannis de Ziua Naţională: Ţara noastră are astăzi...

Autor: Gabriel Pecheanu

01.12.2023, 14:31 30

Datorită parcursului său democratic, al ataşamentului la valorile euroatlantice, ţara noastră are astăzi un loc binemeritat atât în Uniunea Europeană, cât şi în NATO, spune Klaus Iohannis, la recepţia de Ziua Naţională.

„La 105 ani de la Marea Unire, este important să reflectăm asupra reuşitelor şi a progreselor realizate. Suntem membri respectaţi ai Uniunii Europene, în care ne-am dorit să ne integrăm pentru că Europa este familia noastră. Valorile europene sunt şi valorile noastre, idealurile europene sunt şi idealurile noastre. Pentru noi, apartenenţa la Uniunea Europeană înseamnă şi accesul la o resursă financiară foarte însemnată, în special prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Banii europeni construiesc România şi fac posibile proiectele noastre naţionale majore. Datorită parcursului său democratic, al ataşamentului la valorile euroatlantice, ţara noastră are astăzi un loc binemeritat atât în Uniunea Europeană, cât şi în NATO. În actuala situaţie geopolitică foarte tensionată, vedem cel mai bine cât de importante sunt aceste două alegeri strategice şi cât de mult ne protejează faptul că avem parteneri pe care ne putem baza în vremuri dificile”, spune Klaus Iohannis.

El afirmă că „România este o ţară sigură şi cetăţenii săi nu au motive să se teamă”.

„Apartenenţa noastră la Alianţa Nord-Atlantică ne oferă cele mai solide garanţii de securitate posibile, iar prezenţa trupelor aliate pe teritoriul ţării noastre este dovada angajamentului pentru asigurarea stabilităţii şi a apărării regiunii noastre. Rolul strategic pe care şi-l asumă România în această zonă ne-a permis să sprijinim foarte consistent şi Republica Moldova, nu doar prin ajutoare trimise în mod direct la Chişinău, ci şi prin promovarea permanentă a aspiraţiilor europene ale românilor de peste Prut”, încheie şeful statului.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO