Eveniment

Iohannis a plecat din Piaţa Universităţii. Mulţimea strigă "Hoţii! ", "Înapoi!"

Iohannis a plecat din Piaţa Universităţii. Mulţimea...

Autor: Mona Hera, Andrei Dumitrescu

08.11.2015, 20:40 2925

Preşedintele Klaus Iohannis a venit în Piaţa Universităţii în jurul orei 20.00, când erau peste o mie de manifestanţi.

"M-aţi chemat, am venit", le-a spus Iohannis protestatarilor, care l-au asaltat şi s-au împins, la un moment dat creându-se busculadă în jurul său.

Mulţi oameni din piaţă i-au mulţumit că a venit, dar din mulţime s-au auzit în mai multe rânduri huiduieli, fluierături şi scandări precum "Ruşine, ruşine" sau "Demisia", "Hoţii" şi "Nu vă vrem".

În cele mai puţin de 30 de minute cât a stat în Piaţa Universităţii, oamenii i s-au plâns de clasa politică, de "legile care i-au umilit şi jecmănit", iar şeful statului a primit şi scrisori cu revendicări de la manifestanţi.

"Pur şi simplu ne-au minţit, ne-au călcat în picioare!", i-a spus o femeie.

"Domnule preşedinte, parlamentarii corupţi să înceapă să îşi dea demisia, să fie Parlament cu 300, să vină oameni noi!", i-a strigat un bărbat.

Alţi manifestanţi s-au arătat nemulţumiţi că nu au fost chemaţi la Cotroceni şi au întrebat când vor mai fi consultări. "De ce nu ne-aţi primit la Cotroceni? Am trimis şi o petiţie!", au strigat oamenii către şeful statului.

Un alt protestatar i-a spus prşedintelui că vocile din piaţă trebuie auzite, iar o femie l-a întrebat când va mai avea loc o altă întâlnire cu societatea civilă. Iohannis le-a spus protestatarilor că vor mai fi întâlniri cu societatea civilă: "Vor mai fi. Vedem".

"Curăţenie în partidele politice, să vină oameni noi", i-a cerut un alt protestatar lui Klaus Iohannis.

Şeful statului nu a vorbit foarte mult cu mulţimea, răspunzând punctual şi sumar la unele întrebări.

"Schimbare se poate face în interiorul partidelor", le-a spus preşedintele celor care au cerut înnoirea clasei politice.

Pre;edintele Klaus Iohannis a plecat ţn timp ce mulţimea a rămas scandând "Înapoi!", "Daţi-i portavoce".

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO