Eveniment

Investitorii străini: 2018 şi 2019 sunt ani buni pentru business, dar când vine vorba de investiţii „mai amânăm“

Ionuţ Simion, preşedintele AmCham: „Sunt clienţi care vin la noi şi ne spun: Domnule, am sunat la agenţia aia de 100 de ori. <<Hello, do you speak english?» Răspuns: «No!»> Şi le închide telefonul.“

Ionuţ Simion, preşedintele AmCham: „Sunt clienţi care vin la noi şi ne spun: Domnule, am sunat la agenţia aia de 100 de ori. < Şi le închide telefonul.“

Autor: Răzvan Botea

21.06.2019, 00:07 827

Două treimi dintre investitorii străini anunţă că în 2019 vor face investiţii până într-un milion de euro sau deloc.

România a avut în ultimii trei ani creşteri economice spectaculoase, iar investitorii străini spun că 2018 a fost un an foarte bun, iar 2019 îi va călca pe urme. În aceeaşi vreme, calitatea infrastructurii de transport, lipsa politicilor şi programelor de sprijinre a investiţiilor şi instabilitatea macroeconomică descurajează investiţiile de anvergură: doar 1% dintre investitorii străini din România anunţă că vor face în 2019 investiţii mai mari de 100 mil. euro, în vreme ce 23% spun că nu vor face investiţii de niciun fel.

Potrivit unui sondaj al AmCham (Camera de Comerţ Americană), pentru 2019, 71% dintre investitorii străini se aşteaptă ca veniturile să le crească, 60% cred că va creşte numărul de angajaţi, iar 54% mizează pe avansul investiţiilor. Când este vorba despre extinderea afacerilor, 23% spun însă că nu vor face investiţii, 43% arată că vor face investiţii de până la un milion de euro, 16% că vor face investiţii de până la 10 mil. euro, 17% că vor face investiţii de până în 100 mil. euro şi doar 1% se gândesc la investiţii de peste 100 mil. euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO