Eveniment

Investiţiile străine directe s-au situat în 2019 la cel mai înalt nivel de la criză încoace. Investiţiile străine directe (ISD) care reprezintă participaţii la capital au fost în 2019 aproape de nivelul celor din 2008: 5,2 mld. euro

Investiţiile străine directe s-au situat în 2019 la...

Autor: Iulian Anghel

14.02.2020, 19:20 1298
Investiţiile străine directe au atins în 2019 5,3 miliarde de euro, cel mai înalt nivel din 2008 încoace când, aflată pe valul generat de aderarea la UE, România a atras 9,5 miliarde de euro.

Potrivit datelor publicate joi de BNR, în 2019 România a atras investiţii străine de  5,29 mld. euro, cu aproape 100 mil. euro peste 2018.

În structură, participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) a fost de  5,17 miliarde de euro, iar creditele intragrup (împrumuturile acordate de companiile –mamă companiilor-fiice din România) de 119 mil. euro.

Anii din urmă au adus schimbări în bine structurii investiţiilor străine. Anul 2008 a venit cu cele mai mari investiţii străine în România; nu mai puţin de 9,5 miliarde de euro au intrat în ţară sub formă de investiţii străine.

Doar că din aceste 9,5 miliarde de euro, 4,6 miliarde erau împrumuturi acordate companiilor-fiice, bani care, fireşte, au fost recuperaţi cu timpul. Doar 5,2 miliarde de euro au însemnat participaţii la capital.  Un an mai târziu, când criza a izbucnit cu furie, iar ISD-urile au scăzut la 3,3 mld. euro, 1,7 miliarde de euro din aceste investiţii erau participaţii la capital şi 1,6 miliarde de euro erau împrumuturi.

 Lucrurile s-au corectat cu vremea şi, pe măsură ce companiile străine prezente în România au reuşit să se pună pe picioare şi să nu se mai ţină de fustele companiilor-mamă, şi creditele intragrup s-au redus. Aşa se face că din investiţiile străine de 5,3 miliarde de euro primite anul trecut de România doar 2% înseamnă împrumuturi intragrup, restul de 98% reprezentând participare la capital. În 2008 şi 2009 procentul participaţiilor la capital din total ISD a fost de 53%, respectiv 51%. Se observă, prin urmare, că investiţiile străine ce reprezintă participarea la capital au fost în 2019 aproape la nivelul celor din 2008 - 5,2 mld. euro, un salt calitativ însemnat.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO