Eveniment

Investiţiile străine directe au ajuns la 4 mld. de euro în primele şapte luni, dar vremurile în care puneau umărul serios la finanţarea deficitului extern au apus. Adrian Codirlaşu, CFA România: Investitorii străini au încredere în evoluţia economică a României, însă rămâne deficitul de cont curent care a ajuns la 9 mld. de euro. Doar o parte din el este finanţat

Autor: Răzvan Botea

19.09.2021, 10:02 357

România a primit investiţii străine directe în valoare de 4 mld. euro în primele şapte luni din 2021, nivel de trei ori mai mare decât în perioada similară din 2020 Adrian Codirlaşu, CFA România: „Investitorii străini au încredere în evoluţia economică a României, însă rămâne deficitul de cont curent care a ajuns la 9 mld. de euro. Doar o parte din el este finanţat”.

Investiţiile străine directe (ISD) au fost în valoare de 4 mld. de euro în primele 7 luni din 2021, o creştere importantă faţă de cele 1,2 mld. de euro din primele 7 luni din 2020. Cu toate acestea, şi deficitul de cont curent a crescut la 9 mld. de euro, faţă de 5,3 mld. de euro în ianuarie-iulie 2020.

Analiştii economici sunt de părere că anul acesta investiţiile străine vor creşte, însă nu se mai poate pune problema finanţării masive a deficitului de cont curent (9 mld. de euro în primele 7 luni din 2021) prin ISD. Adrian Codirlaşu, vicepreşedintele CFA România, asociaţia analiştilor financiari, spune că această creştere a investiţiilor străine directe înseamnă o revenire a încrederii investitorilor străini în România, după ce în 2020 au stat în expectativă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO