Eveniment

Intrarom incepe informatizarea instantelor si parchetelor

11.01.2006, 20:07 35

Ministerul Justitiei a semnat ieri cu firma Intrarom contractul de furnizare de echipamente IT necesare in sistemul judiciar, produsele software urmand sa fie livrate catre instantele si parchetele din tara pana in data de 20 martie.

Banii pentru achizitionarea echipamentelor IT provin dintr-un proiect Phare, suma totala fiind de 22 mil. euro, din care 12 mil. euro pentru informatizarea instantelor si 10 mil. euro pentru parchete, a spus ministrul justitiei, Monica Macovei.

Contractul prevede ca livrarea echipamentelor IT sa se faca in termen de 60 de zile de la intrarea in vigoare a contractului, punerea in functiune a retelelor urmand a fi realizata pana la 30 aprilie 2006.

Ministerul Justitiei va primi - conform contractului - 9.000 de calculatoare (statie, monitor, tastatura), 200 de laptopuri, 524 de servere si 2.060 de imprimante, care vor fi distribuite instantelor din Capitala si din tara.

Intrarom a castigat licitatia publica - amanata de doua ori, anul trecut - privind atribuirea contractului de furnizare in leasing a echipamentelor de tehnica de calcul necesare procesului de informatizare a sistemului judiciar si penitenciar din Romania.

Pretul oferit de Intrarom pentru un computer a fost de 620 de euro.

Finantarea proiectului - ce urmeaza a fi derulat de Intrarom, impreuna cu firmele HP Romania, Omnilogic, Flamingo, Softwin - este asigurataa de Unicredit Leasing.

"Este cel mai important contract de achizitie de tehnica de calcul derulat de Ministerul Justitiei si Ministerul Public, fiind considerat un pas decisiv in eficientizarea actului de justitie si alinierea la standardele europene", spun oficialii Intrarom.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO