Eveniment

Interdictie pe drumurile nationale pentru vehiculele grele

22.10.2004, 00:00 40



Circulatia vehiculelor cu masa mai mare de 7,5 tone, altele decat cele destinate exclusiv transportului de persoane, va fi interzisa pe unele sectoare rutiere, in zilele de sambata si duminica. Restrictia se va aplica intre orele 06:00 - 22:00.



Guvernul a aprobat ieri o hotarare prin care a introdus restrictii de circulatie pe unele sectoare de drumuri nationale europene (E) pentru vehicule rutiere, altele decat cele destinate exclusiv transportului de persoane, in zilele de sambata, duminica si de sarbatoare legala.



Printre drumurile carora li se aplica aceasta restrictie se numara DN1 Bucuresti - Ploiesti si DN1 Ploiesti-Brasov. Pentru Bucuresti-Ploiesti, interdictia se va aplica, in perioadele mentionate, si pentru vehiculele cu masa de peste 3,5 tone, altele decat cele destinate exclusiv transportului de persoane. Pentru DN2 Centura Bucuresti-Urziceni (intrare cu DN 2A) si DN2A Urziceni (intrare cu DN2) - Slobozia, interdictia de circulatie se va aplica in zilele de sambata si duminica, in perioada 15 iunie - 15 septembrie, intre orele 08.00 - 20.00, si in zilele de sarbatori legale.



Pentru DN2A Slobozia -Harsova - Constanta si DN5 Centura Bucuresti-Giurgiu, interdictia se va aplica in zilele de sambata si duminica, tot in perioada 15 iunie-15 septembrie, dar in intervalul orar 06.00 - 20.00.



Pentru DN39 Constanta - Mangalia, restrictia opereaza in perioada 15 iunie - 15 septembrie, in zilele de duminica si in cele de sarbatori legale.



Interdictii similare, dar cu intervalul orar cuprins intre 07.00 - 22.00 pentru zilele de sambata si duminica, au fost stabilite si pentru sectoarele de drum A1 Centura Bucuresti - Pitesti (intrare cu DN 65B) si A2 Centura Bucuresti - Lehliu.



Pentru celelalte sectoare de drum prevazute in hotararea de Guvern, circulatie vehiculelor mentionate este oprita in zilele de sambata si duminica, in perioada 15 iunie - 15 septembrie, orele 08.00 - 20.00, si in zilele de sarbatori legale.



Zilele de sarbatori legale sunt cele in care nu se lucreaza - definite in Codul Muncii, respectiv 1 si 2 Ianuarie, prima si a doua zi de Paste, 1 Mai, 1 Decembrie, prima si a doua zi de Craciun.



Nerespectarea interdictiei de circulatie va fi sanctionata cu amenda de la 20 la 40 milioane lei, in timp ce pentru vehiculele care au dreptul sa circule, dar nu indeplinesc conditiile tehnice necesare este prevazuta o amenda cuprinsa intre 6 si 20 milioane lei.



Actul normativ va intra in vigoare in termen de 30 zile de la data publicarii sale in Monitorul Oficial.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO